"Lukoil" estimează o creştere a preţului petrolului pentru Europa centrală şi de vest

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 30 august 2007

"Lukoil" estimează o creştere a preţului petrolului pentru Europa centrală şi de vest

Grupul Lukoil, care este cel mai mare producător independent de petrol din Rusia, a anunţat că se aşteaptă ca preţurile petrolului pentru consumatorii din Europa centrală şi de vest, ale căror rezerve au scăzut, să crească, relatează RIA Novosti.

"Momentan negociem majorări ale preţului cu clienţii din Germania, Cehia, Slovacia şi Polonia", a declarat preşedintele Lukoil, Vagit Alekperov, cu ocazia unei conferinţe de presă.

Acesta a precizat că Lukoil a fost forţat să redirecţioneze o anumită cantitate de petrol ce trebuia să ajungă în Europa şi să reducă nivelul livrărilor către cele patru state europene, din cauza scăderii profitabilităţii.

Alekperov a mai declarat pentru jurnalişti că boardul de directori al diviziei producătoare de petrol a gigantului Gazprom, Gazprom Neft, analizează posibilitatea creării unei companii cu capital mixt împreună cu Lukoil, decizia urmând a fi luată cu ocazia şedinţei din 3 septembrie.

Lukoil se aşteaptă să demareze negocierile cu Irakul în luna septembrie privind reluarea unui contract semnat în 1997 legat de dezvoltarea giganticului zăcământ petrolifer West Qurna-2 din sudul Irakului, a adăugat Alekperov.

"Sper că noua lege a petrolului din Irak să fie adoptată în septembrie, după care vom lansa negocieri directe privind reluarea acestui contract", a declarat responsabilul rus.

Lukoil nu a putut implementa contractul legat de exploatarea câmpului petrolifer West Qurna-2 din cauza sancţiunilor impuse de Organizaţia Naţiunilor Unite după primul război din Golf, din 1991.

La puţin timp după prăbuşirea regimului lui Saddam Hussein în 2002, Irakul a declarat că tranzacţia legată de acest zăcământ a fost sistată din cauza inabilităţii grupului rusesc de a îndeplinii cererile contractuale.

Conform estimărilor iniţiale, zăcământul deţinea rezerve de patru miliarde barili, investiţiile pentru dezvoltarea acestui câmp ridicându-se la aproximativ patru miliarde dolari.

Principalii acţionari ai grupului Lukoil sunt banca ING Bank Eurasia (67,3%) şi grupul petrolier american ConocoPhilips (20%), informea­ză RIA Novosti.

Interesul companiei americane în grupul Lukoil este considerat drept un avantaj al companiei ruseşti, având în vedere că Irakul este controlat, în mare parte, de Statele Unite ale Americii, precizează RIA Novosti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb