Lumini şi umbre în comerţul cu artă

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 februarie 2011

Licitaţia Alb şi Negru.

Licitaţia Alb şi Negru.

Acum o săptămînă a intrat în scena vînzărilor la licitaţie a pieselor de artă din România şi Artmark, casa care s-a aruncat în "luptă" acum doi ani, în decembrie 2008, şi de atunci punctează masiv. Prima licitaţie din acest an au fost de fapt două, de alb, negru şi femei. Adică de lucrări cît mai monocromatice sau realizate de femei "pictore" de la noi.

Începem povestea, cum se cuvine, cu doamnele. Ideea aducerii în faţă a apartenenţei autorilor unor opere de artă la jumătatea presupus frumoasă şi slabă, ca sex, a omenirii este mai veche. În 2003, se numeau "doamnele artelor frumoase româneşti", iar în 1916 erau "femei pictore şi sculptore". Curios, apărut în licitaţie, superbul portret feminin de Merica Râmniceanu, reprodus pe coperta albumului expoziţiei Doamnelor artelor frumoase româneşti din 2003 a rămas nevîndut, deşi era estimat la un mizilic de 4-6 mii de euro şi era ştiut că "preţul de pornire se va situa sub limita minimă a evaluării".

Cea mai scumpă pictură a licitaţiei a fost un panou decorativ de Rodica Maniu, dintre cele lipite pe peretele unei vile-pălăţel din Bucureşti. Unele dintre aceste pînze, acum dezlipite, au fost realizate de soţul artistei, uriaşul rătăcitor Samuel Mützner, şi au fost prezentate de Ruxandra Garofeanu şi la o expoziţie de la Primăria Sectorului 2 - Galeria Dialog. "Natură statică cu vioară şi flori", de 40 pe 210 cm, a fost vîndută cu 11,5 mii de euro, în limitele estimării anunţate. Nu era cea mai frumoasă dintre cele trei pînze dezlipite de pe pereţii necunoscutei dar fericitei case bucureştene prezentate în licitaţie, dar era cea mai ieftină. Celelalte două, "Confidente", 178 pe 84 cm, estimată la 17,5-25 mii de euro, şi "Plaja", de 130 pe 256 cm, pentru care se aşteptau 40-50 mii de euro, nu au fost vîndute. Au fost adjudecate, însă, cu preţuri bunicele, mai multe acuarele de excepţie ale marii artiste.

Al doilea preţ al licitaţiei de pictură realizată de românce este de numai 6,5 mii de euro, obţinuţi pentru o "Tahitiană" de Cecilia Cuţes­cu-Storck. Preţul, de asemenea, se află în intervalul de estimare de 5-8 mii de euro. Ultimul loc al podiumului aparţine Magdalenei Rădulescu, cu o aglomeraţie de "Călăreţi în asalt", din stirpea cavalcadelor dezlănţuite de artistă. A fost vîndută cu 6 mii de euro iar evaluarea mergea de la 4,5 la 6,5 mii de euro. Catalogul licitaţiei face şi corectura privind locul morţii artistei, care apare ca fiind Nisa în albumul din 2003, dar corect şi atent este Paris, cum se scrie acum. În schimb, catalogul licitaţiei scrie Popeea cum greşit era pe stil vechi numele pictoriţei Elena Popea, în timp ce albumul Doamnelor menţine ortografia corectă. Totuşi, în ciuda acestor mici observaţii şi a aşteptărilor care merg spre detalii abundente despre oferta efectivă mai mult decît despre autor în general, catalogul licitaţiei, de fapt al licitaţiilor Artmark, rămîne un studiu interesant şi important.

Chiar dacă va trebui să aducem în discuţie cote mărunte şi deşi este o licitaţie deja restrînsă prin criteriul de selecţie a participanţilor, merită să amintim recordurile de autor constatate chiar de organizatori: 2 mii de euro Ileana (Zelea) Codreanu, Niculina Dona Delavrancea 2,4 mii de euro, Ileana Rădulescu 2 mii de euro, şi aflăm şi că Dudu Alexandrescu Milcoveanu, 2,8 mii de euro, este pictoră, şi nu un simplu pictor.

Faptele nu s-au produs în ordinea în care le abordăm aici, licitaţia de pictură cu autori femei a fost a doua a serii, şi nu prima. Altfel spus, ordinea intrării în scenă a fost diferită, cu alb-negru întîi şi apoi doamnele pline de culoare şi sensibilitate. Bazîndu-se pe statistica serii, organizatorii consideră că aceasta este cauza procentului mai redus al vînzării de pictură, faţă de cel al şedinţei "alb-negru". De fapt, aceasta este denumirea oficială, dar şi corectă a licitaţiei, mai exact "de Alb & Negru". Căutînd sursa obstinaţiei cu care ofertele de informare vorbesc de o licitaţie de grafică am descoperit-o chiar în ograda organizatorilor. De fapt, aveam o bănuială uriaşă, pornind de la constatarea mai nouă că textele seamănă pînă la identitate şi de la cea mai veche - că se preiau comunicatele fără prea mare jenă şi bătaie de cap. Licitaţia de Alb & Negru de la Artmark nu a fost una exclusiv de grafică. Mai jos, chiar în sursa generativă a ştirii, ni se zice că ar fi vorba de "primul eveniment din Româ­nia dedicat în întregime graficii şi picturii grisaille", ceea ce este cu totul altceva. La o primă privire apar deja patru uleiuri şi un "sepia cu laviu de ulei", aşa scrie, aşa redăm, deşi laviu se referă, în special, la culori ce pot fi diluate cu apă.

Dacă Licitaţia de Alb & Negru a reuşit o rată de adjudecare de vis, 94,3%, adică au rămas pe afară doar 5 din 105 oferte, la Doamne procentul a fost de 68,6%, 48 din 70. Prima a trecut de suta de mii de euro, a doua s-a blocat la 99 de mii. Deşi în general pictura multicromatică este mai scumpă decît cea cu culori reduse şi pe hîrtie, preţul maxim al secţiunii alb-negru este de 10 mii de euro, cu o mie sub cel atins de arta pictoriţelor de ieri, dar şi de azi. Acest prim preţ al licitaţiei a fost reuşit de o excepţională guaşă pe hîrtie de Iser, estimată la 6-9 mii dar care a depăşit aşteptările. Ne puteam aştepta la aşa ceva, că doar apare şi pe coperta catalogului.

Poziţia a doua a podiumului alb-negru, "Copilul sfînt" de Tonitza, este şi el performant, adjudecarea cu 7 mii de euro depăşind aprecierea maximă de 5 mii. Deşi este o abundenţă de desene de Tonitza pe piaţă în general, şi în şedinţa de care vorbim, în special, s-a vîndut tot ce a purtat această semnătură. Al treilea şi ultimul pe podium, cu sau fără voia dumneavoastră, este o pictură de Piliuţă, "Vas cu flori albe", ton în ton bine susţinut şi reţinut, cu mînă de har. S-a dat cu 5,5 mii de euro, binişor peste estimarea maximă de 3,5 mii. Nu numai că este la locul ei în această licitaţie, Alb & Negru, ci este chiar emblematică. S-au vîndut bine şi o serie de desene de Piliuţă, că doar este maestrul fugii măiestre a instrumentului de desen, creion, cărbune, peniţă, pe hîrtie, cu pasul potrivit, cînd mai apăsat, cînd mai diafan. Un triptic de tuş cu "arte sacre" a plecat cu 1,5 mii de euro, dublul solicitării, un păun din cărbune cu 475 de euro iar o petrecere cu paşoptişti, în care îl regăsim autoportretizat şi pe autor, a obţinut 850 de euro, chit că, în tumultul distracţiei, îl dă pe Piliuţă ca murind la Botoşaniul natal, deşi o făcuse deja, şi în pictură şi în grafică, de fiecare dată, în Bucureşti.

Colorate sau alb-negru, semnele anului sînt bune, cel puţin pe piaţa de artă. Oferta este excepţională, nu lipsesc marile piese dar, ce este mai important, avem picturi nemaipomenite la preţuri absolut accesibile. Din păcate, poate mai mult ca anul trecut, ies în faţă tot felul de creaţii de care s-ar fi ruşinat şi autorul căruia îi sînt trecute în cont. Chiar dacă avem meşteri caligrafi care semnează mai bine decît posesorii de drept, dar cam decedaţi, ai semnăturii, totuşi falsurile nu reuşesc deloc să intre în pielea creaţiilor adevărate. Ce piele, nu reuşesc nici măcar să aibă acea amprentă pe care o tot invocăm ca fiind artistică! Să deschidem ochii, ca să citim şi să vedem multe, să avem curajul îndrăgostirii subite de o creaţie artistică precum cele scoase în licitaţii şi să avem şi posibilitatea financiară de a o cere imediat de la proprietarul ei, domnul cu ciocănelul!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb