Biroul Executiv al PNL se va reuni luni, în şedinţă, începând cu ora 11,00, la sediul central al partidului din Modrogan, anunţă Agerpres.ro.
Cel mai probabil, discuţiile se vor axa şi pe nominalizările partidului pentru conducerile Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Curţii de Conturi, ANRE şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
La începutul acestei săptămâni, liberalii au discutat, în şedinţa Biroului Politic Naţional, despre aceste nominalizări.
Potrivit unor surse liberale, discuţiile au vizat identificarea unui candidat care să obţină votul de învestitură din partea Parlamentului pentru postul de preşedinte al ASF astfel încât această poziţie să nu revină senatorului PSD Daniel Zamfir. Liberalii îl au în vedere pentru această funcţie pe Nicu Marcu, fost deputat PNL.
Pentru Curtea de Conturi liberalii au dat într-o şedinţă anterioară un vot de susţinere pentru o posibilă candidatură de consilier Claudiei Boghicevici. Surse liberale au precizat că Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov, şi-a depus candidatura pentru un astfel de post.
La CNCD este posibil ca liberalii să le susţină pe Maria Moţa şi Claudia Popa, precizează sursa.
Până acum, liberalii au desfăşurat şedinţele forurilor de conducere în sistem videoconferinţă.
Plenul Parlamentului se va reuni, miercuri, pentru a se pronunţa asupra numirilor în mai multe posturi din ASF, ANRE, Consiliul Legislativ şi în Comisiile parlamentare comune de control al activităţii SRI şi SIE.
Astfel, la ASF urmează să fie numit preşedintele pentru restul de mandat până în noiembrie 2023, la ANRE - un vicepreşedinte şi doi membri, la Consiliul Legislativ - un preşedinte Secţie de drept public şi un preşedinte Secţie de drept privat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.06.2020, 20:29)
prostii stau in izolare iar pnl isti se plimbă cu elicopterul
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2020, 06:03)
pai daca pot? si li se permite!