LUX LEAKS Juncker se apără, invocând combaterea optimizării fiscale

A.I.
Internaţional / 16 noiembrie 2014

Foto: Pagina de Twitter a lui Juncker

Foto: Pagina de Twitter a lui Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut ieri apel la combaterea evaziunii fiscale, apărându-şi poziţia după dezvăluirile legate de optimizarea fiscală când actualul şef al CE era premierul Luxemburgului (aşa-numitul "scandal Luxleaks"), informează AFP.

"Cred sincer că trebuie să luptăm cu toţii contra evaziunii fiscale internaţionale", a declarat Juncker presei, la întrebările insistente ale jurnaliştilor privind dezvăluirile legate de rolul jucat de Luxemburg în optimizarea fiscală a anumitor companii.

Săptămâna trecută, aproximativ 40 de mass-media internaţionale au publicat o anchetă care dezvăluie că între 2002 şi 2010 Luxemburg a încheiat acorduri fiscale cu 340 de multinaţionale, printre care se numărau: Apple, Amazon, Ikea, Pepsi, Heinz, Verizon şi AIG. Acordurile aveau ca scop reducerea la minimum a impozitelor corporaţiilor, privând statele europene de miliarde de euro în venituri fiscale.

Dezvăluirile au apărut la doar câteva zile după începerea mandatului lui Juncker, fost premier şi ministru de finanţe luxemburghez.

Australia asigură de această dată preşedinţia prin rotaţie a statelor G20, care deţin 85% din bogăţia mondială. Statul insular a făcut o prioritate din lupta împotriva optimizării fiscale. Cel mai probabil, subiectul va fi abordat pe larg în declaraţia finală a summitului ce are loc sâmbătă şi duminică.

Întrebat cum plănuieşte să restabilească încrederea în capacitatea sa de a conduce Comisia Europeană, dată fiind importanţa pe care a căpătat-o subiectul evaziunii fiscale, Juncker a răspuns: "Am hotărât în Europa să luptăm împotriva evaziunii fiscale. Este unul dintre principalele puncte pe care le-am ridicat în faţa Parlamentului European înainte să fiu ales preşedintele Comisiei Europene".

Miercuri, Jean-Claude Juncker afirma că tot ce a fost făcut în Luxemburg a fost conform cu regulile naţionale şi internaţionale. Totuşi, fostul premier a recunoscut că acest lucru nu a respectat "justiţia fiscală" şi "normele etice şi morale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9344
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.5086

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb