Comenzile industriale noi din Germania au scăzut peste aşteptări în noiembrie 2016, cu o rată lunară de 2,1%, după un avans de 5,2% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 3,7%, de la 6,2% în luna anterioară. Comenzile interne au crescut cu o rată anuală de 1%, după un avans de 4% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 2,3%, iar comenzile externe au crescut cu o rată anuală de 5,6%, după o creştere de 7,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,9%, în condiţiile unei creşteri anuale de 2,3% a comenzilor din zone euro.
(sursa: Destatis)
Vânzările retail din zona euro şi-au temperat creşterea anuală în noiembrie 2016, până la 2,3%, de la 3% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, după o creştere de 1,4% în luna anterioară. Vânzările retail din UE au crescut cu o rată anuală de 3,4%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%. La nivelul statelor UE, cele mai mari creşteri anuale ale vânzărilor retail s-au înregistrat în Luxemburg (+12,4%), Slovenia (+11,3%) şi România (+9,5%), iar o scădere s-a înregistrat în Belgia (-0,2%).
(sursa: Eurostat)
Producţia industrială din Brazilia şi-a temperat declinul anual în noiembrie 2016, până la 1,1%, de la 7,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare sub aşteptări, de 0,2%, după un declin de 1,2% în luna anterioară. Producţia bunurilor de capital a crescut cu o rată anuală de 1,1%, după un declin de 9,8% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 2,5%, iar producţia bunurilor de consum a scăzut cu o rată anuală de 2,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, în condiţiile în care producţia bunurilor de consum durabile a înregistrat o creştere anuală de 9%.
(sursa: IBGE)
Activitatea în sectorul serviciilor din SUA a înregistrat o expansiune peste aşteptări în decembrie 2016, conform indicilor PMI (Purchasing Managers Index) de la ISM (Institute for Supply Management). Indicele agregat a stagnat la 57,2 (o valoare peste 50 indică expansiune), în condiţiile în care indicele comenzilor noi a crescut cu 4,6 puncte faţă de luna anterioară, până la 61,6. Preţurile şi-au accentuat uşor tendinţa de creştere, subindicele corespunzător înregistrând un avans lunar de 0,7 puncte, până la 57, iar indicele locurilor de muncă a scăzut cu 4,4 puncte, până la 53,8.
(sursa: (ISM)
Producţia industrială din Norvegia şi-a accelerat declinul anual în noiembrie 2016, până la 3,8%, de la 3,2% în luna precedentă, pe fondul unei noi stagnări lunare. Producţia din industria prelucrătoare şi-a accelerat declinul anual până la 4,2%, de la 3,4% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 0,9%, după un avans de 0,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%.
(sursa: Statistics Norway)
Numărul cererilor iniţiale pentru ajutorul de şomaj din SUA a scăzut peste aşteptări în săptămâna încheiată la 31 decembrie 2016, până la 235 de mii, de la 263 de mii, conform datelor ajustate pentru sezonalitate de la Departamentul Muncii. Conform datelor neajustate, numărul cererilor a crescut cu circa 10.000, până la 348.039.
(sursa: Departamentul Muncii din SUA)