MACRO NEWSLETTER 13 Aprilie 2017

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 aprilie 2017

MACRO NEWSLETTER 13 Aprilie 2017

Încrederea investitorilor în economia Germaniei a crescut peste aşteptări în aprilie 2017, până la 19,5, de la 12,8 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a crescut peste aşteptări, cu 2,8 puncte, până la 80,1. Indicele încrederii la nivelul zonei euro a crescut cu 0,7 puncte, până la 26,3, pe fondul unei creşteri cu 4,1 puncte a indicelui situaţiei curente, până la 11,5 puncte, cel mai ridicat nivel din luna mai 2008.

(sursa: ZEW)

Producţia industrială din zona euro a scăzut neaşteptat în februarie 2017, cu o rată lunară de 0,3%, după un avans de 0,3% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 1,2%, de la 0,2% în luna anterioară. Producţia industrială din UE a crescut cu o rată anuală de 2,1%, în condiţiile unui declin lunar de 0,2%. La nivelul statelor UE, cele mai mari creşteri anuale s-au înregistrat în Grecia (+11,2%), Letonia (+10,6%) şi Estonia (+9,0%), iar scăderi în Irlanda (-10,0%) şi Franţa (-0,8%).

(sursa: Eurostat)

Preţurile de consum din Polonia şi-au temperat creşterea anuală în martie 2017, până la 2%, de la 2,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după o creştere de 0,3% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 3,4%, de la 4,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,5%, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 1,3%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%.

(sursa: GUS)

Producţia industrială din Mexic şi-a accelerat declinul anual în februarie 2017, până la 1,7%, de la 0,1% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,1%. Producţia din industria prelucrătoare şi-a temperat creşterea anuală până la 1,1%, de la 4,3% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 2,4%, după o creştere de 1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,5%. Producţia de petrol şi gaze şi-a accelerat declinul anual până la 13,5%, de la 11,9% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,9%.

(sursa: INEGI)

Preţurile de consum din Spania şi-au temperat creşterea anuală în martie 2017, până la 2,3%, de la 3% în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, după o scădere de 0,4% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,4%, de la 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,3%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 4,3%, de la 5,9% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 1,5%.

(sursa: INE Spain)

Preţurile de consum din Portugalia şi-au temperat creşterea anuală în martie 2017, până la 1,4%, de la 1,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,8%, după un declin de 0,2% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,7%, de la 2,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%, iar preţurile utilităţilor au crescut cu o rată anuală de 0,3%, după un avans de 0,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%.

(sursa: INE Portugal)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb