Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi Herţegovina că autorităţile din acest stat au emis, pentru perioada 16 - 20 ianuarie, un cod roşu de ploi torenţiale, intensificări ale vântului, pericol de inundaţii şi alunecări de teren, cele mai afectate zone fiind Herţegovina, regiunile Sarajevo-Romanija şi Podrinje, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, vârful de intensitate al fenomenelor meteorologice este aşteptat marţi şi miercuri, interval în care volumul precipitaţiilor va fi în Herţegovina, pe alocuri, de peste 250 de litri pe metru pătrat, iar în regiunea Sarajevo-Romanija şi Podrinje - de la 80 la 150 de litri pe metru pătrat. Sunt anticipate debite torenţiale de apă şi o creştere semnificativă a râurilor mari. Vântul va sufla moderat spre puternic, cu intensificări de peste 100-120 km/h.
De joi seară, odată cu scăderea temperaturii, ploaia se va transforma în ninsoare, ducând la creşterea bruscă a stratului de zăpadă, în special în regiunea Sarajevo-Romanija.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +38733668893 şi +38733214022, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Bosnia şi Herţegovina: +38761428354.
MAE recomandă şi consultarea paginilor web http://sarajevo.mae.ro, http://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".