MAE:  România şi Iran au potenţialul de a conlucra în domenii de interes comun

George Forcoş
Internaţional / 11 iulie 2016

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman şi adjunctul ministrului de externe iranian pentru Europa şi America, Majid Takht Ravanchi au apreciat astăzi, în cadrul unor consultări politice, că România şi Iran au potenţialul pentru convenirea şi transpunerea în practică a unor noi mecanisme de conlucrare în domenii de interes comun.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), printre aceste domenii se numără transporturile, agricultura, energia, cercetarea ştiinţifică, cultura şi educaţia, turismul, petrolul şi gazele naturale.

În acest context, cei doi demnitari au evidenţiat oportunitatea convocării, până la sfârşitul anului în curs, a comisiei mixte de cooperare economică între cele două state şi a constituirii de grupuri de lucru sectoriale.

"De asemenea, secretarul de stat Daniela Gîtman şi omologul iranian, Majid Takht Ravanchi, au analizat cele mai recente evoluţii din regiune, cu accent pe situaţiile de criză din Orientul Mijlociu, precum Siria, conflictul din Yemen, situaţia din Irak, lupta împotriva Daesh, reiterând importanţa unei coordonări consolidate a comunităţii internaţionale în combaterea extremismului şi a terorismului", precizează MAE.

Secretarul de stat român a exprimat sprijinul pentru eforturile UE de reinserţie constructivă a Iranului în echilibrele regionale şi a reliefat că Iranul poate asuma un rol de prim rang în regiune în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, adaugă sursa citată.

"Pe fondul tensiunilor generate de fenomenul migraţiei şi de diferitele focare regionale de conflict, cele două părţi au subliniat importanţa promovării unor soluţii politice negociate, precum şi a toleranţei religioase şi a combaterii extremismului sub toate formele sale. Nu în ultimul rând, au convenit menţinerea unui nivel adecvat al consultărilor pe linia ministerelor de externe pe subiecte de interes major în sprijinul eforturilor destinate identificării de soluţii la provocările de securitate actuale", se mai arată în comunicatul MAE.

Pe de altă parte, Daniela Gîtman şi Majid Takht Ravanchi au subliniat "nivelul ascendent" al relaţiilor politico-diplomatice după semnarea Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune dintre Iran şi comunitatea internaţională, reprezentată de Grupul E3+3 şi AIEA, şi au evidenţiat "dorinţa comună de amplificare a dialogului politic la toate nivelurile".

"Secretarul de stat Daniela Gîtman a relevat că semnarea acordurilor nucleare cu Iranul şi debutul procesului de ridicare a sancţiunilor internaţionale au deschis noi perspective, cu un impact pozitiv pentru cooperarea româno-iraniană, atât în plan bilateral, cât şi regional şi internaţional", arată sursa menţionată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Conlucrare"? Nu poate fi adevarat. Noi tocmai ne-am construit scutul impotriva amenintarilor iraniene. Facem afaceri cu cei pe care ii credem ca vor sa ne arunce cu rachetele in cap?

    MAE, care-i treaba? Facem afaceri si cu Coreea de Nord? Sau cu ISIS? Le putem cumpara petrolul. Sau toata fâsâiala cu scutul este de fapt împotriva Rusiei? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb