MAI:  1.500 de angajaţi cu peste 500 de mijloace au acţionat în zonele afectate de inundaţii

Laura Boico
Miscellanea / 15 iunie 2016

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dislocat, în ultimele trei zile, forţe şi mijloace de intervenţie suplimentare în localităţile afectate de fenomenele meteorologice periculoase, nefiind înregistrate persoane decedate ca urmare a inundaţiilor, potrivit unui comunicat al MAI.

Astfel, peste 1.500 de angajaţi ai MAI cu peste 500 de mijloace s-au aflat în misiuni de intervenţie pentru salvarea de vieţi omeneşti şi de sprijinire a populaţiei din zonele afectate.

"În ultimele trei zile, structurile MAI au fost implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă care s-au manifestat în 108 localităţi din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti. În acest interval, au fost emise 132 de atenţionări/avertizări meteorologice şi hidrologice care au impus măsuri preventive, dar şi de intervenţie a structurilor MAI, conform procedurilor de gestionare a acestor fenomene periculoase", informează comunicatul.

În această perioadă, au fost emise 117 avertizări nowcasting - 14 de cod portocaliu şi 103 de cod galben, iar pentru posibile inundaţii au fost emise 15 atenţionări - una de cod roşu, nouă de cod portocaliu şi cinci de cod galben.

"În plan organizatoric, la nivelul MAI s-au dispus măsuri de dislocare a unor forţe şi mijloace tehnice de intervenţie suplimentare în localităţile afectate de inundaţii, prin detaşare din judeţele unde nu au existat situaţii deosebite. Au fost astfel dislocate grupări operative de pompieri din judeţele Alba, Bihor şi Gorj către diverse localităţi din judeţul Hunedoara", se arată în sursa citată.

Toate acţiunile desfăşurate în sprijinul comunităţilor, cât şi manevrele de forţe în zonele unde s-au înregistrat inundaţii au fost coordonate de la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată din MAI, unde au fost analizate permanent informaţiile privind evoluţia fenomenelor meteorologice şi necesarul de forţe care să acţioneze în teren.

Pentru monitorizarea dinamicii situaţiei din teren, s-a asigurat permanenţa la nivelul primăriilor, grupele operative ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au fost alarmate, iar efective de pompieri au fost prezente permanent în zonele cu risc de inundaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb