Mai avem de muncă !

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 17 mai 2006

Comisia Europeană crede că România şi Bulgaria trebuie să mai muncească pentru a primi în octombrie decizia cu privire la data exactă a integrării în UE

Ziua istorică pe care o aşteptau guvernanţii a fost amînată de europeni după o evaluare obiectivă şi corectă, aşa cum o apreciază Călin Popescu Tăriceanu. Deşi a spus că scopul Uniunii este ca cele două state să intre în familia europeană în 2007, Comisarul European pentru Extindere, Olli Rehn, a menţionat că cele două ţări trebuie să depăşească problemele existente pînă la începutul lui octombrie, data unui nou raport care va analiza progresele făcute pînă atunci.

Dacă România avea 14 steguleţe roşii şi a rămas doar cu patru, Bulgaria din 16 steguleţe roşii mai are de rezolvat şase, iar discursul oficialilor europeni a arătat că problemele vecinilor par mult mai grave decît cele cu care ne confruntăm noi. De exemplu, ţara noas-tră mai are de rezolvat problema agenţiilor de plăţi, înfiinţarea sistemului de administrare şi control în agricultură, sistemul de colectare a deşeurilor animale, precum şi implementarea sistemelor IT pentru administrarea fiscală ca să se asigure colectarea TVA. Vecinii bulgari au însă probleme mult mai importante în eradicarea corupţiei şi a crimei organizate.

Unele voci spun că data aderării a fost amînată pînă în toam-nă, deşi România ar fi putut să fie primită încă de ieri pentru că UE doreşte o integrare a celor două ţări "la pachet".

Cu toate acestea, Comisarul European pentru Extindere a avertizat că există probleme serioase în ambele ţări candidate şi că europenii "sînt foarte atenţi cu banii lor".

Economia, cu bune şi rele

Progresele înregistrate de ţara noastră în domeniul economic sînt apreciate de Comisia Europeană, dar chiar şi acolo unde nu există semne de îngrijorare, autorităţilor autohtone li se recomandă prudenţă şi adoptarea unor măsuri eficiente.

Astfel, deşi combaterea spălării banilor şi controlul tranzacţiilor suspecte au fost ţinute sub control, aceste acţiuni trebuie să se concentreze mai mult pe controlul cazinourilor şi caselor de schimb valutar.

Apoi, raportarea pe care o fac firmele private către stat este încă insuficientă în opinia Comisiei, în special în domeniul pieţei de capital şi a sistemului bancar. Şi în domeniul vămilor, ţara noastră îndeplineşte cerinţele şi angajamentele asumate în tratatul de aderare, iar lupta împotriva corupţiei din acest domeniu s-a concentrat pe creşterea gradului de utilizare a sistemelor informatice.

Progresele înregistrate în licitaţiile publice se datorează, potrivit raportului, în primul rînd legislaţiei adoptate, iar din acest punct de vedere trebuie eficientizată şi legislaţia în privinţa colectării TVA, a accizelor şi impozitelor directe.

Sistemul bancar are nevoie de supervizarea băncilor şi investiţiilor, iar progrese înregistrează de asemenea serviciile non-financiare şi sectorul asigurărilor.

Consiliul Concurenţei mai are anumite deficienţe privind controlul ajutoarelor acordate de stat, precum şi al restructurării industriei siderurgice. Comisia ne recomandă intensificarea acţiunilor de recuperare a ajutoarelor de stat acordate companiilor nestrategice.

Progresele mai vizează şi controlul financiar intern şi extern, mai ales controlul fondurilor structurale, însă este nevoie o independenţă financiară a Curţii de Conturi. Acest ultim aspect este foarte important, mai ales că ţara noastră are de cheltuit pînă în 2015, 28 miliarde euro, bani primiţi de la UE.

În opinia europenilor, Româ-nia continuă să îndeplinească criteriul de economie de piaţă funcţională, din moment ce şi-a menţinut stabilitatea macroeconomică, procesul de dezinflaţie se menţine, iar afluxul investiţiilor străine directe a rămas la un nivel ridicat (6,6% din PIB).

Cîştigătoarea raportului de monitorizare a fost totuşi Monica Macovei, ministrul Justiţiei care nu a mai primit nici un steguleţ roşu, iar reforma aplicată în acest domeniu a fost apreciată de oficialii europeni. Cu toate acestea, premierul susţine că lupta împotriva corupţiei va continua, deşi în acest domeniu problemele majore lipsesc.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb