MAI EXISTĂ CONŞTIINŢĂ SAU NEVINOVĂŢIE DUPĂ RELAXAREA CANTITATIVĂ? Truda şi remuşcările unui asasin economic aflat în slujba Federal Reserve

Să mai spună cineva că bancherii care au militat pentru înfiinţarea Federal Reserve nu au fost vizionari! Printr-un lobby puternic la nivel politic şi o propagandă neobosită în rândul populaţiei, ei au fructificat înţelegerea de la Jekyll Island, din 1910, prin aprobarea de către Congres a Federal Reserve Act, în 23 decembrie 1913.

După o sută de ani, Fed-ul şi-a îndeplinit misiunea pentru care a fost creat: cel mai mare bailout din istorie pentru Wall Street. Afirmaţia îi aparţine lui Andrew Huszar într-un editorial din Wall Street Journal (n.a. "Confessions of a Quantitative Easer", 11 noiembrie 2013).

Titlul este o parafrază după cunoscuta carte a lui John Perkins, "Confesiunile unui asasin economic", în care autorul mărturiseşte cum a participat la "convingerea" autorităţilor din ţările în curs de dezvoltare să accepte credite supradimensionate de la instituţii cum sunt Banca Mondială sau USAID. Supraîndatorarea le obliga, apoi, să se supună presiunilor politice venite de la Washington.

Dar cine este Andrew Huszar şi de ce a ales acel titlu? Conform paginii sale de web de la Rutgers Business School, Huszar a absolvit dreptul la Columbia University şi deţine un MBA de la aceeaşi universitate. Şi-a început cariera la Federal Reserve Bank of New York, unde a ocupat diverse poziţii timp de şapte ani, până în 2008.

Motivul despărţirii de Fed? "Am plecat din cauza frustrării, fiind martorul cedării tot mai evidente a instituţiei în faţa Wall Street-ului. Independenţa este elementul de bază al credibilităţii oricărei bănci centrale, iar eu am ajuns să cred că aceasta se erodează", scrie Huszar în WSJ. Unde a plecat? La o firmă de pe Wall Street, RBS Greenwich Capital.

Poate că Andrew Huszar a evitat procesele de conştiinţă după ce a realizat că niciodată nu s-a pus problema independenţei Federal Reserve faţă de creatorii săi, ci doar a independenţei faţă de supervizarea din partea reprezentanţilor aleşi democratic de către cetăţeni.

Dar nu a stat mult, pentru că a primit un telefon, în primăvara anului 2009, prin care era chemat să salveze lumea, de pe postul de administrator şi coordonator al primului program de relaxare cantitativă al băncii centrale americane. În cadrul programului, Fed-ul a cumpărat obligaţiuni ipotecare de 1,25 trilioane de dolari din portofoliile băncilor într-un interval de 12 luni.

Revenirea la FRBNY a justificat-o prin "asigurările date de oficialii băncii privind reformarea Wall Street-ului". Trebuie să recunoaştem că inocenţa sa este înduioşătoare, dar sfârşitul acesteia nu a fost departe.

"Munceam cu înfrigurare să păstrăm impresia că Fed-ul ştie ce face", mai scrie Huszar în editorialul său, înainte să realizeze adevărata natură a programului: "cel mai mare bailout din istorie pentru Wall Street".

În condiţiile în care creditul nu devenea mai accesibil pentru americanul de rând, tot mai mulţi manageri din cadrul Federal Reserve au început să se îndoiască de eficienţa programului de relaxare cantitativă, dar nimeni nu avea timp să-i asculte.

Este normal. Toată lumea ştie că "time is money", iar profiturile au fost mai mari ca niciodată pentru băncile de pe Wall Street în 2009.

Odată cu lansarea QE2, Andrew Huszar a realizat că "Fed-ul şi-a pierdut orice capacitate de a gândi independent de Wall Street", iar aceasta l-a determinat să se "întoarcă în sectorul privat". În 2010, Huszar a revenit pe Wall Street (n.a. oare chiar mai poate fi considerat Wall Street-ul ca parte a sectorului privat, când pierderile sunt socializate şi doar profiturile sunt private?) într-o poziţie de director executiv la Morgan Stanley, unde a rămas până în iunie 2012, când s-a "transferat" la Rutgers Business School. Concluzia sa este că "relaxarea cantitativă nu a ajutat aproape deloc economia reală, ci doar băncile de pe Wall Street".

La sfârşitul editorialului său, Huszar recunoaşte faptul că "Fed-ul nu compensează disfuncţionalităţile guvernului de la Washington, după cum par să implice declaraţiile lui Bernanke, ci este chiar în mijlocul acestora".

"Tot ce mai pot să spun este: îmi pare rău, America", scrie Huszar în primul paragraf al editorialului său din Wall Street Journal, mânat, parcă, de urgenţa eliberării imediate de povara sa. Dar mai există conştiinţă sau nevinovăţie după relaxarea cantitativă?

Conştiinţa se pare că mai există, deşi nu mai ajută la nimic. Pentru vinovăţie sunt alte instanţe. Titlul ales de Andrew Huszar arată că acesta se simte responsabil pentru asasinarea economiei americane, însă efectele politicilor urmate de Federal Reserve au implicaţii globale.

Oare vom auzi vreodată scuzele lui Bernanke şi ale celorlalţi oficiali din eşalonul superior al Fed-ului pentru "asasinarea" economiei globale? Depinde de dorinţa "păpuşarilor".