Mai mulţi acţionari ai Fondului Proprietatea vor să conteste AGA

Ş.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 9 septembrie 2010

Mai mulţi acţionari ai Fondului Proprietatea vor să conteste în instanţă organizarea şi deciziile luate în Adunarea Generală de luni, nemulţumiţi că statul şi-ar fi impus reprezentanţii în Comitetul Reprezentanţilor, deşi participaţia sa este sub 50% din capitalul Fondului.

În Comitetul Reprezentanţilor au fost aleşi Corin Trandafir (reprezentantul acţionarilor Malaxa şi Auschnit), Cristian Buşu (directorul economic al Fondului Proprietatea), Bogdan Drăgoi (secretar de stat în Ministerul Finanţelor), Monica Maurer (fosta consilieră a ministrului Economiei) şi Sorin Mândruţes-cu, director general al Oracle Româ-nia şi preşedintele Camerei de Comerţ Americane în ţara noastră.

"Toţi cei cinci membri ai Comitetului Reprezentanţilor au fost aleşi cu sprijinul statului, fiind agreaţi înainte de Franklin Templeton", a precizat Adrian Iuraşcu, preşedintele Forumului Civic, adăugând: "Toţi au trecut cu peste 50% din voturi, în condiţiile în care în sală au fost prezenţi acţionari sau împuterniciţi ai acestora care au exercitat 70% din drepturile de vot. Niciunul dintre acţionarii privaţi nu a votat-o pe Monica Maurer, de exemplu, ea a intrat în Comitetul Reprezentanţilor doar pentru că a fost susţinută de stat".

Adrian Iuraşcu susţine şi că acest Comitet al Reprezentanţilor nu ar fi legal întrucât existenţa sa nu este prevăzută de legea societăţilor comerciale. De altfel, constituirea Comitetului Reprezentanţilor a fost contestată chiar în timpul Adunării Generale şi de câţiva acţionari minoritari, care au şi votat împotriva existenţei lui.

"Legea 31/1990 nu menţionează acest organism, motiv pentru care nu este foarte clar după care lege a fost el constituit. Când le convine, spun că Fondul funcţionează după legea 31, dar alte ori nu", a mai spus Iuraşcu.

În AGA de luni a mai fost aprobată distribuirea unui dividend de 0,0816 lei/acţiune aferent profitului Fondului din ultimii doi ani, listarea FP la Bursă, alegerea Franklin Templeton ca administrator unic.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Dl Iurascu ar face bine sa spuna ce legaturi are cu Lulache, Ursache si PSDul!!!!

    Deasemene sa spuna cat a primit dela Realitatea TV pentru acest scandal. 

    Suntem satui de minciuni si instigatii. 

    Ce il supara de fapt pe acest impostor?

    Ca nu a fost acceptat nici macar sa candideze pentruca este incompetent si nu are nici un fel de cunostinte legate de acest fond. 

    1. nu inventa ca te contrazice gooogle cu pagini intregi de articole,speculatorule. iurascu o fi mai vehement, insa mereu s-a luptat cu gastile politice si pecuniare din domeniul restituirii/despagubirii proprietarilor de drept. Tocmai de aceea s-au distantat ceilalti lideri de el, ca era prea inversunat cu grupurile de interese. (precum gasca de speculatori condusa de Ionu Popescu)

      nu inventa ca te contrazice gooogle cu pagini intregi de articole,speculatorule. iurascu o fi mai vehement, insa mereu s-a luptat cu gastile politice si pecuniare din domeniul restituirii/despagubirii proprietarilor de drept. Tocmai de aceea s-au distantat ceilalti lideri de el, ca era prea inversunat cu grupurile de interese. (precum gasca de speculatori condusa de Ionu Popescu)

      Fac pariu ca vii din familie de securisti, dumb bitch

    l-am vazut intr-o emisiune pe TMCTV e de o prostie dusa la extrem nu are nici o treaba cu realitatea economica, e genul de prost care isi da cu parerea si confirma prostia... nu ma mira ca iese cu tampenii din nou

    1. Va sugerez sa cititi opinia din 080910 referitor la pretentiile dlui Iurascu. Si restul textului opiniei amintite....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb