MAI POATE TIPĂRIREA ÎNSEMNELOR MONETARE SĂ PĂSTREZE INTEGRITATEA ZONEI EURO? OECD îi cere Băncii Centrale Europene să treacă la "opţiunea nucleară"

Au fost guvernele de la periferia zonei euro, aici fiind inclusă şi Franţa, chiar dacă este a doua economie a regiunii. A venit apoi şi Fondul Monetar Internaţional.

În urmă cu câteva zile, a venit rândul OECD să implore adoptarea de către BCE a unor "acţiuni agresive", pe fondul reducerii drastice a prognozelor economice pentru 2014 şi 2015.

Evaluarea din septembrie 2014 a organizaţiei arată "creşterea divergenţelor dintre economiile majore", în condiţiile în care "redresarea din Statele Unite este solidă", iar "avansul zonei euro rămâne sub potenţial".

În cazul Italiei, prognoza de creştere pentru 2014 a fost revizuită de OECD la -0,4%, de la +0,5% în luna mai 2014, iar pentru 2015 la 0,1%, de la 1,1% anterior. Drastic nu mai este un termen potrivit pentru a caracteriza această reducere a prognozelor.

"Este o catastrofă pentru finanţele ţării. Ne îndreptăm către o pondere a datoriei publice în PIB de 145% în anul viitor", a declarat Antonio Guglielmi, de la Mediobanca, conform unui articol din The Telegraph.

În opinia lui Guglielmi, "este nevoie de o bombă nucleară pentru a întoarce lucrurile", iar dacă "Draghi nu face nimic, Italia este moartă".

Analistul de la Mediobanca se referă, desigur, la necesitatea lansării imediate a unui program extraordinar de relaxare cantitativă, aşa-numita "opţiune nucleară". Dar ce va rămâne după "explozie"? Sau este suficientă încântarea pieţelor în faţa focului de "artificii", fără griji suplimentare pentru ceea ce va rămâne la nivelul solului după aceea?

La nivelul economiilor emergente importante, OECD vede o evoluţie negativă a Braziliei, a cărei prognoză de creştere pentru 2014 a fost redusă la 0,3%, de la 1,8% în prima jumătate a anului. "Miracolul brazilian a devenit o epavă structurală", scrie Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph, însă "epicentrul lipsei de speranţă rămâne zona euro".

Evans-Pritchard ne aminteşte de estimările guvernului Monti din urmă cu trei ani: ponderea datoriei publice a Italiei în PIB va ajunge la 115% în 2014. "A fost doar ghinion sau cei care au stabilit politicile economice au negat natura fundamentală a crizei din Italia, ale cărei rădăcini vin din uniunea monetară?", se întreabă jurnalistul britanic.

Probabil că este vorba de negarea naturii structurale a crizei, condiţiile actuale de piaţă fiind rezultatul stimulării monetare şi a supraîndatorării.

În ceea ce priveşte Franţa, prognozele OECD pentru creşterea economică au fost reduse cu 0,5 puncte procentuale, până la 0,4% în 2014 şi 1% în 2015.

După cum scriu agenţiile de presă, Emmanuel Macron, noul ministru al economiei din cabinetul Valls, a declarat recent că "Franţa este bolnavă", fiind "lovită de febra şomajului". Din nou s-a scos în faţă necesitatea reformelor, însă guvernului socialist se confruntă, pe lângă deficitul bugetar, şi cu un puternic deficit de credibilitate.

Franţa şi Italia nu sunt, din păcate, singurele ţări cu performanţe slabe. "Redresarea din zona euro rămâne dezamăgitoare, mai ales în cele mai mari ţări: Germania, Franţa şi Italia", se mai arată în raportul OECD, iar "cererea anemică este reflectată de scăderea inflaţiei".

Şi raportul OECD pune accentul pe necesitatea reformelor structurale, amintind de "deficienţele structurale ale sectorului bancar din zona euro, care au împiedicat transmiterea eficientă a măsurilor de relaxare monetară la nivelul economiei reale".

Printre recomandările organizaţiei se regăsesc întărirea competiţiei de pe piaţă, cu efecte pozitive asupra inovaţiei şi alocării resurselor, precum şi simplificarea cadrului fiscal. În mod curios, OECD recomandă relaxarea fiscală mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare, cum sunt India şi Brazilia, în cazul Franţei fiind nevoie de reducerea impozitării muncii, în special prin scăderea contribuţiilor de asigurări sociale.

Din păcate, OECD nu a prezentat recomandări şi pentru eliminarea barierelor politice care stau în faţa reformelor structurale, iar fără căderea acestora totul rămâne doar o retorică lipsită de conţinut.

În conferinţa de presă care a însoţit publicarea raportului OECD, Rintaro Tamaki, economistul-şef al organizaţiei, a avertizat asupra faptului că "pieţele financiare ignoră riscurile geopolitice şi deteriorarea perspectivelor zonei euro", după cum scrie Reuters, iar aceasta indică posibilitatea "subestimării riscului unei corecţii neaşteptate a pieţelor financiare". Avertismente similare au lansat şi Fondul Monetar Internaţional şi BIS (Bank for International Settlements).

Dar nu este această ignorare a riscului o atitudine raţională, mai ales când totul pare să indice lansarea procesului de relaxare cantitativă din partea BCE, proces care va depăşi semnificativ graniţele operaţiunilor de lichiditate pe termen lung?

Ieri BCE a lansat prima ofertă din cadrul programului TLTRO (Targeted Long-Term Refinancing Operation), iar cererea băncilor a fost sub aşteptări, după cum scrie Bloomberg. Doar 82,6 miliarde de euro au împrumutat băncile comerciale de la BCE, la o dobândă de 0,15%, în condiţiile în care estimările optimiste de pe piaţă arătau o cerere de 300 de miliarde.

"Este o dezamăgire pentru BCE", a declarat Holger Schmieding, economist-şef la Berenberg Bank, iar concluzia pare să fie că asistăm la creşterea neîncrederii în capacitatea Băncii Centrale Europene de a stimula economia reală prin intermediul programelor de relaxare cantitativă.

Între timp, cetăţenii statelor europene dau tot mai multe semnale că au obosit să aştepte îndeplinirea promisiunilor politicienilor şi sunt tot mai atraşi de alte promisiuni, cele populiste, ale partidelor considerate extremiste.

"Democraţia europeană trebuie să ţină la distanţă populismul de dreapta", scria Financial Times în urmă cu câteva zile.

Dar despre ce democraţie se poate vorbi în Europa, când majorităţii cetăţenilor li s-a negat dreptul la exprimare prin referendum în privinţa tratatelor europene, iar acolo unde votul a fost negativ s-a repetat votul până când răspunsul a fost pozitiv?

Chiar şi în Suedia, una dintre ţările europene pe care autorul articolului o consideră "democraţie solidă şi economie înfloritoare", Partidul Democrat, considerat populist şi de extremă dreapta, a obţinut 12,9% din voturi la recentele alegeri parlamentare. Să însemne aceasta că Suediei i s-a urât cu binele? Dar dacă prosperitatea Suediei are la bază o importantă componentă iluzorie, dată de explozia creditării imobiliare din ultimii ani, în timp ce fluxul nestăvilit al imigranţilor impune costuri sociale tot mai mari?

Şi de ce este aşa de greu să fie căutate adevăratele cauze ale "popularităţii" aşa-numiţilor populişti? Deoarece ar fi, probabil, cel puţin incomod pentru autorităţile europene să meargă pe acel drum. Tot ce a mai rămas este speranţa lor în acoperirea "relelor" printr-un val monetar fără precedent.

"În Europa nu se pune problema venirii la putere a dreptei radicale, ci a modului în care populismul xenofob va influenţa partidele tradiţionale", mai scrie autorul articolului din Financial Times, care îşi încheie pledoaria pentru democraţie printr-o comparaţie deloc liniştitoare: "Dreapta radicală îşi trâmbiţează cu putere convingerile, dar zidurile democraţiei europene, asemeni celor ale Ierihonului, încă stau în picioare".

Dar pentru cât timp? În Bătălia Ierihonului din Vechiul Testament trompetele au sunat în afara cetăţii, asediatorii beneficiind de susţinerea divină. Şi, până la urmă, zidurile au căzut.

Acum trompetele răsună din interiorul cetăţii, iar "zidurile democraţiei" sunt subminate tot de acolo, chiar de cei care aşteaptă intervenţia "divină" a BCE pentru a le salva "cetatea".