Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu reprezentanţii conducerilor Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră, cărora le-a cerut consolidarea acţiunilor de combatere a criminalităţii organizate, accentuând nevoia unei riposte eficiente faţă de grupările infracţionale, a informat, joi, MAI, conform agerpres.ro.
"În plus, ministrul a solicitat acordarea unei atenţii maxime prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, cu accent pe creşterea gradului de siguranţă stradală. Totodată, a atras atenţia că poliţiştii trebuie să dea dovadă de profesionalism şi solicitudine în relaţia cu cetăţeanul, gradul de încredere pe care îl au oamenii în MAI fiind confirmarea modului în care angajaţii îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu", se arată într-un comunicat de presă al MAI, transmis AGERPRES.
La întâlnirea care a avut loc miercuri au participat şi secretarii de stat Bogdan Despescu şi Mihai Necula.
Ministrul a apreciat activitatea Poliţiei Române şi a Poliţiei de Frontieră şi a insistat pe "intensificarea eforturilor pentru creşterea gradului de siguranţă" al cetăţenilor.
El a evidenţiat că integritatea poliţiştilor este "esenţială" pentru îndeplinirea obiectivelor instituţionale, "singura abordare posibilă fiind toleranţă zero faţă de orice fel de derapaje".
Conducerea MAI a transmis principalele priorităţi de acţiune pentru perioada următoare: combaterea traficului de droguri şi de persoane, siguranţa traficului rutier, consolidarea măsurilor luate pentru securizarea frontierelor.
"O atenţie suplimentară trebuie acordată colaborării cu agenţiile europene şi cu statele vecine pentru sincronizarea măsurilor de combatere a migraţiei ilegale şi de asigurare a fluenţei traficului prin punctele de trecere a frontierei", a mai transmis MAI.
Conducerea MAI a reafirmat sprijinul pentru digitalizare şi reformarea instituţională. S-a discutat despre proiecte aflate în implementare, precum sistemul digital de monitorizare a traficului, monitorizarea GPS a autospecialelor pentru o intervenţie eficientă şi reabilitarea sau reconstruirea sediilor de Poliţie.
"În plus, a fost subliniată necesitatea intensificării cooperării cu celelalte structuri din cadrul MAI, dar şi cu alte instituţii din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Totodată, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis că va susţine toate activităţile derulate pentru protejarea şi în interesul comunităţii, subliniind necesitatea unei abordări transparente şi corecte în relaţia cu cetăţenii", se menţionează în comunicatul citat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2023, 14:04)
pai astia conduc tara si occidentul.