MAIA SANDU: "Rusia nu a cerut garanţii pentru Igor Dodon la negocierile pentru gaze"

G.B
Internaţional / 18 noiembrie 2021

Maia Sandu

Maia Sandu

Rusia nu a cerut garanţii pentru fostul şef al statului, Igor Dodon, în timpul negocierilor privind noul contract de gaze, iar guvernarea de la Chişinău nu a promis nimic în acest sens, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-o intervenţie pe care a avut-o ieri la postul de televiziune Jurnal.tv, potrivit mass-media de peste Prut, citată de Agerpres.

Liderul socialiştilor moldoveni Igor Dodon - care declara că ar putea fi arestat după ce procurorul general Alexandr Stoianoglo, învestit în funcţie sub preşedinţia sa, a fost reţinut în luna octombrie în mai multe capete de acuzare - şi fratele său au revenit în ţară din Federaţia Rusă, la capătul mai multor vizite făcute în ultimul timp la Moscova.

Maia Sandu a declarat că a văzut la un moment dat că Igor Dodon se pregătise să plece din ţară, iar mai apoi a remarcat că acesta este mai relaxat, dar a negat că autorităţile de la Chişinău ar fi dat garanţii Moscovei că justiţia nu se va atinge de el, potrivit Jurnal.md.

'Rusia nu a cerut şi guvernarea (de la Chişinău) nu a promis nimic în acest sens. Nu ştiu care este motivul relaxării; noi cu toţii l-am vazut pe Igor Dodon mobilizat să plece la un moment, după care l-am văzut mai relaxat. Nu ştiu care este motivul acestei relaxări, dar, din ceea ce cunosc eu, nici nu a fost solicitat un asemenea lucru din partea Federaţiei Ruse şi, bineînţeles, că n-a fost făcută nicio promisiune', a declarat Maia Sandu, citată de Deschide. md.

Întrebată de ce Igor Dodon nu este încă cercetat penal de justiţia din Republica Moldova, Maia Sandu a amintit de separarea puterilor în stat şi a ţinut să sublinieze că preşedinţia nu se amestecă în treburile justiţiei. 'Nu fac eu lista persoanelor care trebuie să fie investigate pentru că aceasta nu este legal şi nu aş face niciodată aşa ceva', a afirmat Maia Sandu, reiterând necesitatea accelerării reformelor în justiţie.

'Pe de o parte, trebuie să facem această reformă, să ne asigurăm că în sistem rămân procurori integri, iar pe de alta să consolidăm independenţa şi capacitatea sistemului judiciar, ceea ce am discutat inclusiv astăzi cu reprezentanţi ai SUA. După această curăţenie generală în justiţie şi procuratură noi vom avea nevoie de instruiri foarte serioase pentru procurorii noştri pentru că ei au foarte mult de lucru. Acolo s-au adunat grămezi de dosare care n-au fost investigate la timp şi sunt cazuri - unele dintre ele foarte complicate - pentru care chiar trebuie să avem oameni foarte bine pregătiţi', a declarat preşedintele moldovean.

Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova ar putea fi vizat într-un dosar legat de finanţarea Partidului Socialist printr-un offshore din Bahamas în campania pentru prezidenţialele din 2016, pe care le-a şi câştigat în faţa Maiei Sandu. La 19 octombrie, Dodon a declarat că se retrage de la conducerea acestei formaţiuni înfiinţate de el şi îşi depune şi mandatul de deputat.

În dosarul respectiv sunt vizaţi de asemenea mai mulţi deputaţi socialişti şi persoane foarte apropiate lui Dodon, care ar fi semnat pentru primirea banilor din Bahamas, potrivit mass-media moldovene.

În plus, justiţia de la Chişinău ar putea să revină la dosarul legat de celebra 'pungă neagră' cu bani transmisă liderului socialist, în 2019, de către controversatul oligarh fugar Vladimir Plahotniuc, dosar ce a fost clasat de procuratura sub conducerea protejatului său Alexandr Stoianoglo. Primirea pachetului a fost filmată, iar imaginile date publicităţii de oamenii lui Plahotniuc au generat un imens scandal la Chişinău la timpul respectiv, dar fără nicio consecinţă juridică până acum pentru Igor Dodon, potrivit Jurnal.md.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb