Majorare de capital de pînă la 1.600.000 dolari la UCM Reşiţa

Ana Bîtcă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 octombrie 2005

Compania UCM Reşiţa SA intenţionează să-şi majoreze capitalul social. Adrian Chebuţiu, preşedintele Consiliului de Administraţie, a anunţat, prin intermediul unui comunicat de remis Bursei de Valori Bucureşti, că, în data de 27 octombrie 2005, Consiliul de Adminis-traţie se va întruni într-o şedinţă ca să hotărască, în condiţiile Actului constitutiv al societăţii, majorarea capitalului social în limita a 1.600.000 dolari. Această sumă reprezintă nivelul maxim pentru majorarea capitalului social în acest an, plafon stabilit de membrii Adunării Generale a Acţionarilor prin Hotărîrea nr. 6/06.09.2005.

Lăcrimioara Ştefănică, director relaţii publice şi comunicare al companiei, ne-a declarat că scopul acestei majorări este capitalizarea companiei şi acoperirea pierderilor înregistrate de către UCM Reşiţa SA înainte de momentul privatizării (decembrie 2003), pierderi care afectează situaţia financiară actuală a societăţii. "Suma adusă ca aport la capitalul societăţii va contribui la asigurarea bazei materiale pentru producţie şi va avea un rol important în dezvoltarea UCM Reşiţa SA, continuîndu-se planul de investiţii derulat pe parcursul anului: implementarea sistemului Enterprise Resource Planning (ERP), achiziţionarea şi implementarea aplicaţiei CATIA V5, aplicaţie destinată proiectării şi producerii echipamentelor hidroenergetice, retehnologizări, modernizări, conformarea la cerinţele şi programele de mediu etc.", precizează domnia sa.

Conform reprezentantului UCMR, una dintre dificultăţile companiei se referă la faptul că posibilităţile proprii de finanţare nu pot asigura o creştere susţinută a cifrei de afaceri, iar noi surse de finanţare încă nu au fost atrase, deoarece situaţia datoriilor istorice ale companiei este în curs de clarificare.

Pentru ultimele luni ale anului în curs, compania anticipează o evoluţie liniară, pentru sfîrşitul anului conducerea aşteptînd rezultate superioare celor obţinute la finele lui 2004.

Titlurile UCM Reşiţa sînt lis-tate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti începînd cu data de 25 iulie 1997, sub simbolul UCM. Capitalul social al companiei este de 3.475.715 RON, divizat în 34.757.150 acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 RON. Acţionar majoritar este compania elveţiană INET AG, care deţine, conform raportărilor, 90,31% din capitalul social al emintentului.

Principalele produse realizate de UCM Reşiţa sînt turbine hidraulice, hidrogeneratoare electrice, echipamente hidromecanice, motoare şi generatoare electrice, motoare Diesel mari, grupuri Diesel generatoare, compresoare de aer industrial, piese turnate şi forjate, ansamble sudate şi piese de schimb.

După ce Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a pus în vînzare pachetul de 60,67% deţinut la SC UCM Reşiţa SA, uzina a fost preluată de un consorţiu format din compania INET AG din Elveţia (o firmă de investiţii financiare, de modernizări şi retehnologizări de utilaj hidroenergetic) şi Asociaţia Salariaţilor UCMR, care a fost, de fapt, singurul ofertant. Tranzacţia, încheiată în luna decembrie 2003, s-a ridicat la valoarea de 13,1 milioane de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb