Acţionarii "Oltchim" Râmnicu Vâlcea au aprobat majorarea capitalului social al societăţii cu maxim 28.537 lei, potrivit unui raport transmis BVB. Astfel, capitalul social va creşte de la valoarea actuală, de 34.302.385,80 lei, la valoarea de 34.330.922,80 lei, reprezentând aportul în natură din partea statului, prin Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), în valoare de 15.635,59 lei, constând în teren în suprafaţă de 275,76 mp situat în comuna Dăeşti, punct "Baza de agrement Voinicelu", jud. Vâlcea.
Pentru majorarea capitalului social, societatea va emite un număr maxim de 285.370 acţiuni noi, la un preţ de emisiune de 0,1 lei fiecare, egal cu valoare nominală, din care un număr de 156.356 acţiuni vor fi acordate Statului Român, prin MECMA şi restul de 129.014 acţiuni sunt oferite spre subscriere celorlaţi acţionari existenţi, pe baza drepturilor de preferinţă. Acţionarilor existenţi le vor fi acordate drepturile de preferinţă corespunzătoare acţiunilor deţinute. Pentru fiecare acţiune deţinută vor putea subscrie 0,000831926 acţiuni noi. Numărul final de acţiuni subscrise de fiecare acţionar va fi rotunjit în plus sau în minus până la cel mai apropiat număr întreg.