Managementul de top al "Deutsche Bank", îndemnat să renunţe la bonusuri

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 august 2016

Managementul de top al "Deutsche Bank", îndemnat să renunţe la bonusuri

Şeful diviziei de retail din cadrul "Deutsche Bank" AG, Christian Sewing, îndeamnă managementul de top al instituţiei financiare să renunţe la bonusuri şi în 2016, dacă rezultatele financiare ale acesteia rămân slabe.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane Bild, oficialul citat a declarat: "Dacă nu plătim dividende către acţionari, atunci bonusurile noastre trebuie să fie luate în discuţie. Deutsche Bank a eliminat bonusurile pentru managementul de top în 2015, după ce a raportat pierderi anuale record. Anul acesta, nu sunt perspective mai bune pentru banca germană, care a anunţat scăderea cu 98% a profitului său în trimestrul al doilea, din cauza performanţelor slabe de pe segmentul tranzacţiilor şi cel al investiţiilor".

Directorul executiv al "Deutsche Bank", John Cryan, a vândut active riscante şi a eliminat mii de locuri de muncă în vederea susţinerii capitalului şi îmbunătăţirii profitabilităţii afectate de costurile legale mari şi de înăsprirea normelor de reglementare. Cryan a decis eliminarea bonusurilor şi a suspendat plata dividendelor în 2015, când banca a înregistrat prima pierdere din 2008.

Deşi banca şi-a pierdut circa 44% din valoarea de piaţă anul acesta, Cryan a semnalat că nu există o nevoie imediată de majorare a capitalului.

La rândul său, Sewing a afirmat, conform Bild: "Problema unei majorări de capital nu este de actualitate. Preţul acţiunilor este foarte scăzut, însă scopul nostru este să readucem banca la profit pe termen lung. Acest lucru ar determina, de asemenea, creşterea preţului acţiunilor".

Amintim că "Deutsche Bank" a fost scoasă, în 8 august, din alcătuirea indicelui bursier STOXX Europe 50, al celor mai importante 50 de companii europene, ca urmare a declinului semnificativ al titlurilor. "Deutsche Bank" a fost inclusă în indicele STOXX Europe 50 în 1998.

Profitul "Deutsche Bank" a scăzut cu 98% în trimestrul al doilea din 2016, la 20 de milioane de euro, pe fondul volatilităţii de pe pieţele financiare şi al ratelor scăzute ale dobânzilor. Rezultatul este, însă, mai bun decât anticipau analiştii: o pierdere netă medie de 22 de milioane de euro. "Deutsche Bank" şi-a majorat provizioanele pentru creditele neperformante la 259 de milioane de euro, de la 151 de milioane de euro în urmă cu un an.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce firma a mai iesit in acest timp din 50?

    eu credeam ca bancherii au renuntat la bonusuri din 2008 incoace...stupid me!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb