Manifestaţie în Croaţia pentru susţinerea familiei tradiţionale şi împotriva convenţiei europene ce priveşte violenţa de gen

F.C.
Internaţional / 24 martie 2018

Mii de croaţi au participat sâmbătă la un protest în capitala Zagreb împotriva Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul), după ce guvernul a trimis parlamentului spre ratificare acest document, criticat pentru că ar ameninţa valorile tradiţionale prin favorizarea căsătoriilor homosexuale şi acceptarea unui aşa-numit al treilea gen, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Peste 10.000 de persoane, conform website-ului local de ştiri Index, sau 70.000, potrivit organizatorilor, au participat la un marş în centrul capitalei Croaţiei. Protestatarii au dorit să atragă atenţia asupra faptului că, dincolo de ideea normală a prevenirii violenţei domestice, respectiva convenţie promovată de Consiliul Europei introduce conceptul unui al treilea gen, anulează diferenţa dintre sexe, sprijină căsătoriile între homosexuali şi promovează idei contrare tradiţiei creştine a Croaţiei, ţară majoritar catolică.

'Este evident că această convenţie nu va ajuta mai mult femeile victime ale violenţei', în schimb, sub 'vălul' protecţiei femeii este introdusă 'într-o manieră nedemocratică, incorectă şi parşivă' ideologia de gen în legi şi în societate, explică pentru agenţia EFE unul dintre organizatorii protestului, membru al platformei civice denumite 'Croaţia împotriva Convenţiei de la Istanbul'.

Această platformă a convocat manifestaţia de sâmbătă pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de dreapta condus de premierul Andrej Plenkovic de a trimite această convenţie parlamentului spre ratificare.

Convenţia de la Istanbul a fost până în prezent ratificată de 17 ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv de România (în luna mai 2016).

La începutul lunii martie, guvernul bulgar condus de Boiko Borisov a retras această convenţie de la ratificare, după ce partenerul său de coaliţie, partidul Patrioţii Uniţi, precum şi Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, au anunţat că nu o sprijină.

Atât formaţiunea Patrioţii Uniţi, cât şi Biserica au atenţionat că ratificarea documentului va încuraja căsătoriile între homosexuali şi va permite acceptarea unui al treilea gen. La rândul său, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că unele părţi ale acelei convenţii merg împotriva sistemului de valori al societăţii bulgare.

Din acelaşi motiv şi fostul premier slovac Robert Fico a decis în februarie ca ţara sa să nu mai ratifice documentul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb