Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu ministrul Apărării Naţionale din Georgia, Juansher Burchuladze, pe agenda discuţiilor figurând analiza situaţiei de securitate, o atenţie deosebită fiind acordată regiunii Mării Negre, pe timpul vizitei oficiale efectuate în perioada 12-14 decembrie, transmite Agerpres.
De asemenea, cei doi oficiali au apreciat tendinţa ascendentă a relaţiilor bilaterale dintre cele două armate, precum şi contribuţia pe care ţara noastră o are în procesul de cooperare dintre NATO şi statul georgian, precizează astăzi Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Agenda de discuţii cu ministrul Juansher Burchuladze a vizat analiza situaţiei de securitate, o atenţie deosebită fiind acordată regiunii Mării Negre. De asemenea, cei doi oficiali au apreciat tendinţa ascendentă a relaţiilor bilaterale dintre cele două armate, precum şi contribuţia pe care ţara noastră o are în procesul de cooperare dintre NATO şi statul georgian.
Întrevederile cu şeful Forţelor Armate Georgiene s-au axat pe acţiunile de cooperare bilaterală, în special pe cele din domeniul educaţiei şi instrucţiei. Exerciţiile anuale TROJAN FOOTPRINT şi JUNCTION STRIKE rămân, în continuare, platforme de antrenament ale reprezentanţilor români şi georgieni. De asemenea, evenimente de instruire precum exerciţiul NATO-GEO 2022, derulat în această primăvară lângă Tbilisi, contribuie la creşterea interoperabilităţii şi îmbunătăţirea răspunsului militar la crize umanitare.
Pe timpul vizitei oficiale efectuate în perioada 12-14 decembrie, la Tbilisi, Daniel Petrescu a mai avut întrevederi cu şeful Forţelor Armate Georgiene, generalul-maior Giorgi Matiashvili, precum şi cu alţi oficiali militari de rang înalt ai armatei georgiene, potrivit sursei citate.
Programul generalului Daniel Petrescu a mai inclus vizita în Baza Forţelor pentru Operaţii Speciale din zona Vashlijvari şi întâlniri cu reprezentanţi ai NATO în Georgia din cadrul "NATO Core Group" şi "Joint NATO-Georgian Training and Evaluation Center". De asemenea, şeful Statului Major al Apărării a adus un omagiu eroilor georgieni, depunând o coroană de flori la monumentul din Piaţa Eroilor din Tbilisi, conform MApN.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2022, 21:25)
Deci ministrul Apararii Nationale din Georgia, PM hungar vine cu o aeronava "Hungarian Air Force" si astia o acopera cu "Energie verde":-)