România va trebui să absoarbă anul viitor minimum 2,19 miliarde de euro pentru a evita riscul de dezangajare, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la o întâlnire cu presa.
Boloş a declarat: "Am avut discuţii cu şefii autorităţilor de management şi targeturile le definitivăm în cursul lunii ianuarie, la care se adaugă pachetul de măsuri pe care îl gândim pentru ca să asigurăm implementarea proiectelor".
El a admis că vor fi proiecte în întârziere sau blocate din diverse motive, însă regulile generale de implementare ale proiectelor trebuie stabilite de la început.
''Nu spun că nu vor fi proiecte care vor fi în întârziere sau blocate din diverse motive, dar regulile generale ale bunei implementări să le avem stabilite de la începutul anului şi să ne preocupăm de implementarea proiectelor în cursul anului. Să nu fim tot timpul reactivi, să fim proactivi", a adăugat Boloş.
Potrivit datelor MFE, alocarea României pentru actuala perioadă de programare (2014-2020) a fost de aproximativ 31 de miliarde euro Fonduri Structurale şi de Investiţii Europene (FESI), din care aproape 23 de miliarde de euro prin Politica de Coeziune a UE.
Stadiul absorbţiei de fonduri nerambursabile, valabil la data de 1 noiembrie 2019, este de 9,99 miliarde de euro, echivalentul unui procent de 32,34% din alocarea totală.
"Reamintim că rata medie de absorbţie a banilor europeni, la nivelul UE, este de 35%", se arată pe site-ul MFE.