MARCEL BOLOŞ: "Problemele privind legea avertizorilor de integritate trebuie rezolvate până în luna octombrie"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 18 iulie 2022

Marcel Boloş

Marcel Boloş

Parlamentul ar trebui să rezolve urgent în sesiunea ce începe în septembrie eventualele probleme pe care Comisia Europeană ar urma să le constate referitor la legea avertizorilor de integritate, pentru că altfel riscăm să ne fie refuzată a doua cerere de plată pe PNRR ce va fi înaintată de Guvern în luna octombrie, a lăsat să se înţeleagă Marcel Boloş - ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în briefingul de presă pe care l-a susţinut la finalul şedinţei de vineri a Executivului.

El a precizat că jalonul legat de respectivul act normativ, care a fost declarat recent constituţional de CCR, în ciuda criticilor formulate de parlamentarii USR, de societatea civilă şi de Laura Codruţa Kovesi - procuror şef al Parchetului European, este în proces de validare cu Comisia Europeană.

"Sigur că nu este un lucru simplu, având în vedere că există aceste demersuri, care s-au iniţiat inclusiv prin contestarea la Curtea Constituţională. Dacă legea va intra în vigoare aşa cum a trecut de Parlament şi Comisia va considera că jalonul nu e respectat şi trebuie returnat, va trebui să luăm măsurile corespunzătoare pentru că, într-adevăr, pentru cererea de plată numărul doi, cu termen luna octombrie, va trebui să avem limpezită această problemă", a declarat Marcel Boloş.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene s-a referit şi la existenţa riscului ca oficialii de la Bruxelles să amâne aprobarea celei de-a doua cereri de plată, din cauza neconformităţii legii avertizorilor de integritate:

"Acest risc poate să se producă şi să aibă loc când noi, ca răspuns la observaţiile Comisiei, nu am luat, din punctul de vedere al Comisiei, măsurile corespunzătoare. Acum, inclusiv după ce noi am depus cererea sau vom depune cererea de plată numărul doi, există un termen de analiză pentru Comisia Europeană, timp în care mai pot să formuleze astfel de observaţii şi clarificări. Şi, dacă în această perioadă de timp Comisia nu este mulţumită, atunci se poate lua decizia suspendării cererii de plată, dar în niciun caz nu am fi în situaţia în care să pierdem aceşti bani. De aceşti bani depinde stabilitatea financiară a României".

Amintim că legea avertizorilor de integritate a fost criticată de societatea civilă şi contestată de USR la Curtea Constituţională, care însă a respins sesizarea.

În urma deciziei CCR, douăzeci de organizaţii neguvernamentale i-au cerut, joia trecută, preşedintelui Klaus Iohannis să solicite Parlamentului reexaminarea legii privind protecţia avertizorilor de integritate, menţionând că în forma actuală aceasta diminuează mecanismele de protecţie a avertizorilor de integritate.

În aceeaşi zi, Raportul Comisiei Europene privind statul de drept - Rule of Law - a consemnat că încă lipseşte în ţara noastră un sistem cuprinzător de protecţie pentru avertizorii de integritate.

"Pentru mine este foarte important ca această lege care transpune o directivă europeană să fie o lege bună, să transpună directiva nu doar în litera, ci şi în spiritul ei şi să avem o situaţie cu care realmente putem să ne ajutăm în continuare. După părerea mea, orice alt comentariu şi orice altă discuţie sunt premature în această etapă în care ne aflăm acum. Sunt convins că în final vom avea o lege care are o formă bună", a declarat recent preşedintele Klaus Iohannis, întrebat cum vede legea avertizorilor de integritate atacată la CCR de către USR.

Procurorul şef european Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul să sesizeze Comisia Europeană pentru a activa mecanismul condiţionării fondurilor europene de respectarea statului de drept, deoarece consideră că legea avertizorilor de integritate nu este conformă, din punct de vedere al protecţiei acordate, directivei europene în materie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb