Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că social-democraţii nu au făcut afirmaţii despre premierul Nicolae Ciucă, iar de acest lucru ar trebui să ţină cont şi liderii liberali, relatează Agerpres.
"În acest moment, cea mai bună variantă este această coaliţie. Bine ar fi totuşi să îi bage în şedinţe pe toţi care ies şi cloncănesc aşa, neîntrebaţi şi prosteşte, să se afirme ei. E fenomenul de scăriţă, dacă te iei de lider... Niciun membru PSD, niciun lider PSD din ţară, niciun membru al Parlamentului, sau membru al Guvernului, sau lider local nu a spus ceva la adresa domnului Nicolae Ciucă, prim-ministrul României şi preşedintele PNL. Poate domnii liberali care se uită la noi acum şi liderii lor înţeleg ceva din ce le-am transmis", a spus Ciolacu în cadrul unei emisiuni televizate.
El a adăugat că în cazul în care coaliţia de guvernare nu va mai funcţiona, trebuie ca politicienii să se întoarcă "la voturile românilor".
"Românii au întotdeauna dreptate şi cu asta am încheiat discuţia. (...) Eu am o deschidere. Simt că şi domnul prim-ministru, şi eu înţelegem destinul pe care îl avem, cel puţin pentru această perioadă, şi încărcătura din această perioadă", a afirmat acesta.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2022, 08:32)
Masa calda servita de tinerii liberali,nu l-a coletit pe ciolacu,doar ca i-a lasat un gust amar.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2022, 09:13)
mai terminati cu teatrul asta dezgustator de-a rivalii , sinteti intelesi sa va rotiti la furat cu pnl de 33 de ani .