Marea Britanie încheie 48 de ani de legături strânse cu Europa

Marea Britanie începe un nou capitol al existenţei sale după ieşirea din Uniunea Europeană şi încheierea perioadei de tranziţie pe timpul căreia a respectat regulile UE. Este de fapt începutul real al Brexit, scrie jurnalistul Petru Clej într-o analiză pentru Radio France Internationale, citat de g4media.

Pe 31 decembrie 2020, ora 23 la Londra, 1 ianuarie 2021 ora 0 la Bruxelles şi 1 la Bucureşti Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va deveni o ţară aproape ca toate celelalte din afara UE.

Desigur, comerţul liber cu mărfuri între UK şi UE va continua, dar toate celelalte aspecte ale relaţiei se vor schimba, unele în mod fundamental.

Este sfârşitul unei perioade de 48 de ani începută pe 1 ianuarie 1973, când UK adera la Comunitatea Economică Europeană (CEE), mai cunoscută sub denumirea de Piaţa Comună, sub guvernul Conservator condus de eurofilul Edward Heath.

La scurt timp după aceea, pe 5 iunie 1975 avea loc un referendum convocat de guvernul Laburist condus de Harold Wilson, privind rămânerea sau ieşirea din CEE a Marii Britanii. Cu sprijinul Partidului Conservator, condus la acea dată de Margaret Thatcher, referendumul a rezultat într-un vot masiv pentru rămânere: 67% pentru, 33% împotrivă.

Anii ce au urmat au adus o integrare tot mai profundă a Marii Britanii în Comunitate, ceea ce a alimentat euroscepticismul, generând un conflict cronic în rândul Partidului Conservator - aflat la putere între 1979 şi 1997 şi a contribuit la căderea a doi prim miniştri - Margaret Thatcher (1979 - 1990) şi John Major (1990 - 1997).

Imigraţie masivă

Valurile succesive de extindere a UE - Spania şi Portugalia în 1986, Suedia, Finlanda şi Austria în 1995, dar mai ales aderarea a opt foste state comuniste, a Maltei, Ciprului în 2004, apoi a României şi Bulgariei în 2007 şi a Croaţiei în 2013 - a schimbat complet natura noii Comunităţi.

Intrarea în vigoare a Pieţei Unice Europene la 1 ianuarie 1993 bazată pe cele patru libertăţi fundamentale de mişcare: a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului, a produs schimbări majore care au transformat practic Regatul Unit.

Azi trăiesc în UK peste patru milioane de cetăţeni UE, majoritatea veniţi aici după 1993, dar mai ales după 2004, printre care circa o jumătate de milion de cetăţeni români - locul 2 după polonezi între comunităţile de cetăţeni străini.

Această migraţie masivă a adus schimbări demografice şi economice importante şi a alimentat euroscepticismul, ducând la ascensiunea, mai ales după 2010 a Partidului Independenţei Regatului Unit (UKIP), condus de Nigel Farage.

S-a creat o diviziune între zonele metropolitane, care au beneficiat de afluxul de forţă de muncă ieftină din est şi cele urbane mici şi rurale, între clasa de mijloc mai educată şi clasa muncitoare care a fost adeseori obligată să intre în competiţie cu noii veniţi dispuşi să lucreze pe salarii mai mici (de pildă în construcţii).

Presiunea UKIP şi succesele sale electorale au întărit curentul eurosceptic din Partidul Conservator, venit la putere în 2010, după 13 ani de guvernare pro-europeană a Partidului Laburist.

Referendum Brexit

Liderul Conservator şi prim ministrul David Cameron s-a văzut nevoit să promită pentru alegerile parlamentare din 2015 un manifest electoral în care era inclusă o re-negociere a relaţiei UK cu UE, urmată de un referendum privind rămânerea sau ieşirea din UE.

Cameron şi Conservatorii au câştigat o majoritate absolută în alegerile din mai 2015, dar în negocierile care au urmat UE a făcut doar concesii minimale Marii Britanii care nu au reuşit pacificarea euroscepticilor deveniţi între timp eurofobi.

În referendumul din 23 iunie 2016 electoratul britanic a votat cu 52% la 48% în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE, iar premierul Cameron a demisionat imediat, al treilea lider Conservator care cădea victimă disputei dintre pro şi anti-europeni, cum avea să cadă victimă succesoarea sa, Theresa May, care a avut misiunea ingrată de a începe negocierile Brexit cu UE.

Devenit prim ministru şi lider al Partidului Conservator în iulie 2019, Boris Johnson, care fusese liderul campaniei pro-Brexit în referendumul din 2016, a reuşit să încheie un acord privind ieşirea din UE, după victoria sa netă în alegerile parlamentare anticipate din decembrie 2019, iar UK a încetat să fie membru UE pe data de 31 ianuarie 2020.

Între timp UK a garantat dreptul de a locui şi de a munci celor peste patru milioane de cetăţeni UE aflaţi acolo până la data de 31 decembrie 2020.

A urmat perioada de tranziţie de 11 luni pe timpul căreia UK a urmat regulile UE şi în care a fost negociată relaţia bilaterală de după 1 ianuarie 2021. Mult timp a planat pericolul unui eşec care ar fi dus la un Brexit fără acord cu consecinţe economice extrem de grave.

Peste toate acestea s-a adăugat criza provocată de pandemia de Coronavirus care a culminat în a doua jumătate a lui decembrie 2020 cu închiderea de către Franţa a frontierelor cu Marea Britanie după apariţia unei noi variante extrem de contagioase a virusului Sars-Cov-2.

Ca prin minune, negocierile, aflate în impas de mai bine de şase luni, s-au deblocat şi în ajun de Crăciun acordul a fost convenit de premierul Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi apoi ratificat în timp record de parlamentul britanic, Parlamentul European urmând să dezbată acordul până la sfârşitul lunii februarie 2021.

Pas în necunoscut

De la 1 ianuarie, comerţul cu mărfuri va fi scutit de taxe, dar libertatea de mişcare a persoanelor încetează, iar mişcarea serviciilor şi a capitalului, care reprezintă 80% din economia britanică rămân o nebuloasă ce trebuie clarificată de UE şi UK.

Marea Britanie a introdus un nou sistem de imigraţie pentru cei ce vor dori să lucreze pentru prima oară după 1 ianuarie 2021, sistem pe puncte, bazat pe calificarea solicitantului, cunoştinţele de engleză şi sectorul de activitate din economia britanică.

Schimbările sunt semnificative şi impactul lor încă nu poate fi prevăzut decât aproximativ. Cert este că după aproape jumătate de secol de integrare tot mai profundă în Europa, Marea Britanie este o ţară schimbată.

Marea Britanie a fost în permanenţă un membru reticent al Comunităţilor Europene, iar euroscepticismul s-a dovedit până la urmă mai puternic decât ataşamentul faţă de valorile UE, prezent într-o bună parte a populaţiei, mai ales printre tineri.

Despărţirea de Europa nu este primită cu bucurie de prea mulţi, chiar şi printre euroscepticii care au votat cu entuziasm pentru Brexit în 2016. Şi anti şi pro-europenii sunt conştienţi că ceea ce urmează este un pas în necunoscut, într-o perioadă de criză prin care trece omenirea şi care se anunţă plină de turbulenţe.