Marea provocare a noului sistem de impozitare va fi implementarea sa

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 mai 2018

Marea provocare a noului sistem de impozitare va fi implementarea sa

Marea provocare a noului sistem de impozitare va fi implementarea sa, a spus, ieri, în cadrul unei conferinţe, fos-tul ministru al Finanţelor Publice Gheorghe Ialomiţianu, prim-vicepreşedinte al Uniunii Profesioniştilor Liberali din România (UPLR).

Domnia sa a precizat că Uniunea doreşte să participe la implementarea noilor reglementări din domeniul impozitării persoanelor fizice, aplicabile de la jumătatea lunii iulie.

Gheorghe Ialomiţianu a menţionat: "Noul sistem de impozitare nu este unul simplu, deşi se spune că are la bază o simplificare. El se bazează pe încrederea în contribuabili, care îşi vor calcula singuri impozitul. Vechiul sis-tem de impozitare prevedea obligaţia organelor fiscale să stabilească impozitul pe venit, în baza datelor furnizate de contribuabil. Noul procedeu este mult mai complex, deoarece contribuabilul trebuie să cunoască mult mai multe proceduri din Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală. Ne dorim ca noul sistem să fie implementat cu succes, astfel încât membrii UPLR să nu aibă probleme legate de stabilirea şi declararea umpozitelor. De asemenea, vrem ca profesionalismul din domeniul fiscalităţii să se implementeze prin acordarea de consultanţă contribuabililor care nu posedă cunoştinţe în domeniul fiscal.

UPLR doreşte să se implice în procedurile dedicate de MFP simplificării procedurilor din Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală. Vom organiza conferinţe pe fiscalitate, împreună cu MFP. Vom face propuneri către Minis-terul Finanţelor şi vrem să participăm în comisiile care analizează propunerile de modificare a legii referitoare la atragerea de fonduri UE, în procedurile de descentralizare şi reducere a birocraţiei în Administraţia Publică".

Potrivit domnului Ialomiţianu, UPLR îşi propune să devină un partener important pentru Guvern, să participe la elaborarea legislaţiei fiscale, contabile şi economice şi la implementarea acestora.

Profesiile lliberale reprezintă un fragment important în societate, iar Guvernul trebuie să încurajeze dezvoltarea acestora.

Statul nu poate prelua totul, o mare parte din activităţi fiind nevoie să fie transferate profesiilor liberale, consideră domnia sa.

În opinia lui Adrian Vascu, preşedintele UPLR, toate profesiile liberale trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi facilităţi. Lipsesc jurnaliştii din UPLR, a menţionat domnul Vascu, apreciind că membrii UPLR trebuie să aibă o voce fermă în legătură cu autorităţile.

Uniunea Profesiilor Liberale din România este o organizaţie formată din 14 asociaţii de profesii liberale, cu reprezentare a aproximativ 140.000 de membri ai acestora.

Conducerea Uniunii apreciază: "Chiar dacă membrii UPLR reprezintă un spectru larg de profesii de la cele financiare, la cele juridice, medicale ş.a.m.d., Uniunea caută să scoată în evidenţă şi să susţină elemente comune ale acestor profesii, cum ar fi activităţile orientate spre interesul public, codul de etică, pregătire continuă, fiscalitatea şi finanţarea profesiilor liberale şi, nu în ultimul rând, contribuţia la fondurile de pensii. Acestea reprezintă doar câteva teme care sunt atât comune, cât şi de actualitate.

UPLR îşi propune să aibă un rol cât mai activ în spaţiul public privind problemele comune şi să transmită aceste opinii printr-o comunicare permanentă cu publicul interesat, precum şi prin evenimente dedicate, cum este Conferinţa care va avea loc în 31 mai «Fiscalitatea profesiilor liberale din România».

Unul dintre elementele comune este o lege-cadru a profesiilor liberale. Aceasta reprezintă unul dintre proiectele noii conduceri a UPLR, care şi-a început activitatea în trimestrul al II-lea 2018".

Cu privire la oportunitatea unei legi comune tuturor profesiilor liberale, Adrian Vascu a declarat: "O lege comună/cadru a profesiilor liberale este oportună atâta vreme cât îşi va găsi o formă care să armonizeze legile exis-tente în diferite profesii şi să adauge părţi care sunt comune şi de interes general. Ştiu că nu este un demers simplu şi nu cred că trebuie realizat în orice condiţii. Va fi unul dintre testele care ne vor aduce pe toţi la aceeaşi masă, iar în anul 2018, al Centenarului Unirii, îmi doresc ca toţi profesioniştii liberali din România să se regăsească în acţiunile pe care le vom desfăşura."

Componenţa Biroului executiv este: Adrian Vascu - preşedinte UPLR, Gheorghe Ialomiţianu - prim-vicepreşedinte şi Dan Manolescu - vicepreşedinte.

Din punct de vedere al poziţionării publice a UPLR prim-vicepreşedintele UPLR, a declarat: "UPLR trebuie să devină un partener important al statului, mediului de afaceri şi al societăţii civile în scopul creşterii rolului profesiilor liberale în societate, precum şi pentru apărarea intereselor membrilor organismelor profesionale. Organis-mele profesionale ar trebui să perceapă UPLR ca pe un organism ce contribuie la armonizarea intereselor şi la dezvoltarea profesiilor liberale şi nu ca pe o suprastructură".

Referitor la conferinţa organizată de UPLR, în 31 mai 2018, "Fiscalitatea profesiilor liberale din România", Dan Manolescu a detaliat: "Organizarea de evenimente comune, în care să aducem alături profesioniştii liberali din diverse domenii de activitate, cred că reprezintă un mod în care putem conştientiza cu toţii că există problemele comune asupra cărora este mai productiv să căutăm soluţii împreună decât separat".

Asociaţiile membre ale UPLR sunt:

- Ordinul Arhitecţilor din România (OAR);

- Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR);

- Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR);

- Camera Consultanţilor Fiscali (CCF);

- Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România - ANEVAR;

- Colegiul Farmaciştilor din România (CFR);

- Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR);

- Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - UNPIR;

- Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali (CNAS);

- Asociaţia Consultanţilor în Management din România - AMCOR;

- Camera Naţională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România - CNCPIR;

- Corpul Experţilor Tehnici din România - CETR;

- Uniunea Geodezilor din România (UGR);

- Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVR).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb