Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a anunţat că a depus plângere penală pe numele şefilor Inspectoratului Şcolar Judeţean care ar împiedica desfăşurarea unei activităţi care încurajează lectura, proiect aprobat de Consiliul Judeţean într-o şedinţă anterioară, relatează News.ro
Oprişan a anunţat că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva inspectorului general al IŞJ Vrancea, Dorin Cristea, şi a inspectorului general adjunct, Daniela Gabriela Marchitan, pentru că ar împiedica desfăşurarea activităţii "Magia Crăciunului".
Activitatea durează trei zile, a fost stabilită printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean, iar la finalul ei copiii ar urma să primească diferite cărţi.
"Eu, Marian Oprişan, care nu am semnat niciodată o plângere penală îmotriva cuiva, am înaintat parchetului plângeri penale pentru execuţia elementelor constituitive ale infracţiunii de abuz în serviciu, fals şi uz de fals împotriva celor doi şefi de la ISJ care împiedică Consiliul Judeţean Vrancea să ducă la bun sfârşit o hotărâre adoptată de organul deliberativ, Consiliul Judeţean Vrancea", a declarat şeful CJ Vrancea, Marian Oprişan.
Niciunul dintre cei doi şefi ai Inspectoratului Şcolar nu vrea să facă vreo declaraţie legată de această situaţie, însă, în urmă cu doar câteva zile, şcolile au primit o adresă de la Inspectorat, în care directorilor li se atrage atenţia că activităţile extraşcolare trebuie să aibă loc în afara orelor de curs
Magia Crăciunului se desfăşoară la Sala Polivalentă, gazda evenimentului fiind actriţa Monica Davidescu.