Marian Oprişan îl susţine pe Ion Iliescu la şefia PSD

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 3 februarie 2005

Marian Oprişan a declarat ieri că susţine în continuare că preşedintele partidului trebuie să fie Ion Iliescu, lansînd un nou atac dur la adresa lui Adrian Năstase. "Eu cred că preşedintele partidului trebuie să fie Ion Iliescu în această perioadă, pentru că este persoana cea mai autorizată, a avut un mandat ca preşedinte al României de excepţie, PSD îi datorează foarte mult şi cred că este principalul factor coagulant al tuturor părerilor diverse în acest moment la nivelul PSD", a spus el, înaintea reuniunii dintre conducerea partidului şi preşedinţii organizaţiilor judeţene.

"Chestiunea cu tandemul nu am văzut-o la nici un partid serios în democraţiile consolidate din Uniunea Europeană", a precizat Oprişan.

Preşedintele PSD Vrancea a pus pe seama unei reacţii "emoţional-raţionale" declaraţiile pe care le-a făcut după ce Ion Iliescu l-a graţiat pe Miron Cozma: "Am avut atunci o reacţie emoţional-raţională, i-am explicat-o domnului preşedintele Iliescu, a înţeles foarte bine, domnia sa a avut maturitatea extremă politică şi am apreciat foarte mult acest lucru, să recunoască că a greşit. Odată ce preşedintele Iliescu a recunos-cut că a greşit în acel moment eu nu mai am nici un motiv să am o părere divergentă faţă de întreaga activitate de excepţie a preşedintelui Iliescu", şi-a explicat el atitudinea.

Întrebat ce se va întîmpla dacă şi Adrian Năstase va recunoaşte şi el că a greşit, Oprişan a precizat: "Deocamdată Adrian Năstase nu a recunoscut nimic. Sunt cunoscute desele devieri de la statutul partidului, deciziile pe care le-a luat în permanenţă fără să consulte PSD, fără să ţină cont de liderii organizaţiilor judeţene şi de deciziile pe care membrii organizaţiilor judeţe le-au luat".

În ceea ce priveşte rolul pe care l-ar putea juca Adrian Năstase în partid, Marian Oprişan apreciază că actualul preşedinte al partidului este liber să candideze, ca oricare dintre cei 600.000 de membri ai partidului, la o funcţie de conducere din PSD, în baza statutului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb