Marica, Sed Lex: "30.000 de angajaţi vor ieşi în stradă într-o grevă spontană pe care sindicatele nu o pot opri"

Ziarul BURSA #Politică / 14 octombrie 2010

Marica, Sed Lex: "30.000 de angajaţi vor ieşi în stradă într-o grevă spontană pe care sindicatele nu o pot opri"

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că aproximativ 30.000 de angajaţi din administraţie vor ieşi în stradă într-o grevă spontană pe care sindicatele nu o mai pot controla.

Vasile Marica a spus că decizia de a opri activitatea este luată de angajaţi, la nivel naţional, nefiind o hotărâre a liderilor sindicali.

Preşedintele SedLex a declarat: "Acest protest era cuprins în programul de acţiuni al sindicatelor, dar oamenii nu au mai avut răbdare şi au oprit spontan lucrul, pentru că nu şi-au primit veniturile suplimentare pe care statul ar trebuil să le dea din controalele făcute în cazurile de contrabandă sau executare silită".

Totodată, CNS Cartel ALFA a anunţat, printr-un comunicat, că susţine protestul de ieri al funcţionarilor publici."Evenimentul de astăzi reprezintă un semnal de alarmă cu atât mai mult cu cât există premisele ca protestul să se extindă în toate judeţele ţării deoarece stimulentele care nu sunt cuprinse în bugete şi care sunt dependente în realitate de eficienţa muncii din acest sector, nu sunt acordate de mult timp", se arată în comunicatul Cartel ALFA.

Scandal între sindicatele funcţionarilor publici

Deşi nemulţumirile sunt aceleaşi, în rândul organizaţiilor sindicale din administraţie există mari divergenţe.

Protestul de ieri a fost organizat de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, al cărui lider este Sebastian Oprescu. Despre acest sindicat, Vasile Marica, preşedintele "SedLex" a declarat, în septembrie, că SNFP este în executare silită.

La acel moment, Vasile Marica a mai afirmat că organizaţia sa nu se va asocia unei greve a SNFP pe motiv că pentru o asemenea acţiune este necesar cel puţin o lună de pregătiri. "Avem nişte datorii la stat pentru că ne-au costat foarte mult acţunile de protest pe care le-am organizat, dar le vom plăti până la sfârşitul anului", i-a răspuns Sebastian Oprescu, lui Vasile Marica.

Liderul SNFP a menţionat că sindicatul său se va ralia la acţiunile de protest pe care le vor organiza SedLex sau alte organizaţii sindicale din administraţia publică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb