Premierul Victor Ponta analizează posibilitatea renunţării la calendarul de creştere trimestrială a preţului gazelor pentru consumatorii industriali, potrivit unor surse din piaţă. Astfel, Guvernul ar înclina, pentru a veni în sprijinul industriei, către varianta ca preţul gazelor să fie stabilit liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi ofertă, fără ca autorităţile să mai impună procentele de creştere agreate cu organismele financiare internaţionale, potrivit surselor noastre.
"Pe fondul scăderii accelerate a consumului, preţul stabilit liber ar urma să rămână în jurul nivelului actual de 230 de dolari pe mia de metri cubi pentru producţia internă. Importurile de gaze cunosc un trend descrescător din cauza scăderii cererii din toată Europa, iar respectarea calendarului ar însemna ca preţul gazelor interne să sară peste media cotaţiilor", mai afirmă sursele noastre.
Marii consumatori de gaze, care activează deja pe piaţa liberă, se plâng că preţul lor creşte în ritmul celui reglementat. Sursele noastre ne-au explicat: "De vină este ordonanţa de Urgenţă 7/2013 care obligă piaţa liberă de gaze să funcţioneze după cea reglementată. Guvernul aplică o taxă de 60% pentru producătorii de gaze, iar acest impozit ţine cont de calendarul de liberalizare, nu de preţurile negociate liber".
În şedinţa de Guvern de miercuri, Victor Ponta a declarat: "Am avut încă o discuţie cu toţi cei implicaţi, în aşa fel încât luni să prezint în Parlament, Camerei Deputaţilor, şi miercuri în şedinţa de guvern să adoptăm toate actele normative necesare pentru a face un pachet de stimulare în zona energiei pentru industrie, pentru producătorii naţionali. S-a rezolvat problema cu legea energiei referitoare la certificatele verzi. De altfel, Curtea Constituţională a şi respins sesizarea preşedintelui. Traian Băsescu s-a făcut că nu înţelege: nu era vorba de scăzut preţul energiei, ci era vorba să nu se dubleze preţurile şi, slavă Domnului, nu se dublează. Tot luni prezentăm şi miercuri adoptăm şi celelalte modificări pentru pachetul pe gaze, în aşa fel încât pentru toţi marii producători, pentru companiile mai mari, mai mici, să avem şi în 2014 un pachet de energie la preţuri care să îi păstreze competitivi şi să-i păstreze în acest trend pozitiv pe care economia românească l-a avut în 2013 şi în 2014, chiar un pic mai bine decât în 2013".
• Frank Hajdinjak, E.ON: "Liberalizarea accelerată, un dezastru pentru industrie"
Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, a declarat, ieri, în Parlament: "S-a vorbit, după discuţiile din ianuarie cu FMI, despre o liberalizare accelerată pe piaţa gazelor. Acest lucru echivalează cu un dezastru pentru economie şi industrie. Deja, în ianuarie, am înregistrat o contracţie de 20% a consumului. Multe companii mor, preţul gazului din producţia internă a ajuns apropiat de cel al importurilor, iar populaţia trece la încălzirea cu lemne. Este evident că avem o problemă cu gradul de suportabilitate al preţurilor".
Domnia sa a explicat că liberalizarea pentru industrie nu trebuia făcută într-o perioadă de numai doi ani şi consideră că autorităţile trebuie să ia în calcul prelungirea liberalizării.
La rândul său, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, a spus, ieri: "Voi susţine cu toată tăria găsirea unei soluţii pentru marii consumatori de energie, care au probleme de competitivitate. Ne propunem să facem tot ceea ce putem , cu respectarea statutului României de ţară membră a Uniunii Europene".
• Calcule pentru scutirea consumatorilor de la plata certificatelor verzi
Autorităţile noastre îşi fac calculele pentru a vedea şi cum pot scuti marii consumatori de la plata certificatelor verzi, mai ales că există un draft de reguli UE în acest sens, conform surselor noastre. Draftul indică un set de reguli prin care industriile cu risc de relocare pot fi scutite de plata a maxim 85% din certificatele verzi până în 2017.
Ieri Departamentul pentru Energie a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care, pentru acest an, cota de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi este de 11,1% din consumul final brut de energie electrică. Iniţial, pentru acest an era prevăzută o cotă de 15%.
În nota de fundamentare privind reducerea cotei se arată: "La nivelul anului 2013, faţă de anul 2012, se constată o creştere a puterii instalate în centralele de producere a energiei verzi, acreditate de ANRE pentru sistemul de promovare, de 2000 MW, de la 2300 MW la 4300 MW. Nivelul prevăzut în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile (PNAER) pentru sfârşitul anului 2013 este de 3.315 MW. Evoluţia impactului în factura consumatorului final a contribuţiei pentru energia regenerabilă, în cursul anului 2013, a fost de creştere accelerată, de la 30 lei/MWh la 53 lei/MWh la începutul anului. Ca urmare a măsurilor luate prin OUG nr.57/2013 (privind amânarea tranzacţionării unei părţi importante a certificatelor verzi), valoarea contribuţiei în anul 2013 a scăzut la 35 lei/MWh".
Documentul mai precizează că ANRE (reglementatorul pieţei de energie) estimează circa 6000 MW instalaţi la sfârşitul anului 2014, faţă de circa 3000 MW prevăzuţi în PNAER. Această creştere ar conduce la un cost cu energia curată de 83 lei/MWh pentru consumatorii finali, conform sursei citate.
Consiliul Investitorilor Români (CIR) a remis, ieri, presei un comunicat în care arată: "Considerăm anunţul făcut de premierul Victor Ponta, că va prezenta, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, un pachet de măsuri în domeniul energetic, care să permită menţinerea unor preţuri competitive pentru producătorii industriali, un răspuns favorabil la cererile noastre. Apreciem, pe această cale, decizia Guvernului de a veni in sprijinul industriei româneşti şi asigurăm, în continuare, autorităţile de sprijinul şi consultanţa noastră".
Potrivit CIR, calendarul actual de creştere a preţului gazelor este agresiv şi va conduce la reducerea a circa 525.000 de locuri de muncă în economia naţională (creşterea şomajului cu 4 puncte procentuale) şi dispariţia, anuală, a aproximativ 6,3 miliarde de euro din Produsul Intern Brut al României (echivalent cu o scădere anuală de 5% a PIB). CIR cere o perioadă de opt ani pentru finalizarea liberalizării pieţei gazelor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2014, 19:03)
Molisicul Ponta....