Marile burse europene au închis luni în scădere

S.B.
Piaţa de Capital / 6 septembrie 2022

Marile burse europene au închis luni în scădere

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile de luni în scădere cu 0,6%, recuperând o parte din declinul din timpul şedinţei, iar cea mai mare pierdere, de 4,8%, a fost a componentei auto, majoritatea sectoarelor şi burselor majore având o evoluţie negativă, informează news.ro.

Acţiunile companiilor de petrol şi gaze au contrazis tendinţa descendentă, cu o creştere de 2%, susţinute de preţurilor hidrocarburilor.

Mişcările puternice de scădere a activelor de risc au survenit după ce gigantul energetic de stat al Rusiei, Gazprom, a anunţat că fluxurile de gaz către Europa prin conducta Nord Stream 1 vor fi oprite pe termen nelimitat, invocând cerinţe suplimentare de reparaţii.

Euro a scăzut puternic, în timp ce preţurile gazelor europene au crescut.

Indicele german DAX a scăzut cu 2,2%. CAC 40 al bursei din Paris cu 1,2%, iar FTSE MIB al bursei din Milano a pierdut 2%. La Londra, indicele FTSE 100 aproape a stagnat.

Pieţele din SUA au fost închise luni, de sărbătoarea Zilei Muncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb