Marile companii de asigurări în urcare la bursele europene

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 septembrie 2008

Marile companii de asigurări în urcare la bursele europene

Pieţele europene s-au relansat, ieri, în urcare: la orele 16, în Franţa, indicele CAC 40 se apreciase cu 1,50 procente, în Germania, indicele DAX câştigase 1,63 procente, la Amsterdam AEX se apreciase cu 0,66 procente, iar FTSE 100 al Londrei avea un plus de 0,27 procente.

Indicele principal al burselor europene, Euronext 100 se afla în ascensiune, cu 1,27 de procente, atingând valoarea de 791,46. Cel mai mare asigurator european, Axa, lis-tat la Paris, se apreciase ieri cu 7,28 procente, nu atât în urma publicării rezultatelor pe primele şase luni, cât în urma ştirilor că pagubele produse de uraganul Gustav au fost mai mici decât cele estimate iniţial. Avantajată a fost, de asemenea, şi compania de asigurări Aegon, care la Amsterdam se apreciase cu 3,68 de procente. Şi Aviva s-a apreciat la Londra cu 3,24 procente.

Scăderea preţului pertrolului avantajează industria transporturilor şi pe marii importatori: acţiunile British Airways Plc se apreciaseră cu 5,92 procente la Londra, iar Metro AG câtigase la Frankfurt 4,88 de procente.

După demisia de luni a ministrului japonez de finanţe Yasuo Fukuda, titlurile de stat pentru împrumuturi pe o perioadă de 10 ani au început să se aprecieze uşor la bursa din Tokyo. Totuşi, atmosfera a rămas pesimistă, iar indicele TOPIX a mai pierdut şi marţi, pentru a doua zi consecutiv, încă 1,48 procente din valoarea sa, când preţul petrolului s-a prăbuşit la minima din ultimele patru luni şi Inpex Holdings Inc., cel mai mare producător japonez de petrol a pierdut 6,7 procente din valoarea de piaţă, pe măsură ce concurentul său, Japan Petroleum Exploration Co., cobora cu 5,1 procente.

China, de asemenea, se află în a doua zi de pierderi financiare. Indicii de ieri au fost sensibili la temerile investitorilor că împrumuturile bancare vor fi descurajate de guvern pentru a diminua rata inflaţiei. China Merchants Bank Co. a pierdut 3,2 procente din valoare, cea mai mare bancă listată a Chinei, Industrial & Commercial Bank of China Ltd. a pierdut 2,1 procente, iar următoarea în ordinea mărimii, China Construction Bank Corp., a pierdut 1,7 procente. Din aceste cauze, CSI 300 INDEX s-a depreciat cu 1,03 procente, iar indicii regionali au scăzut şi ei.

În Asia, alte burse au fost în urcare. Hong Kong este una dintre căştigătoarele sesiunii, a cărei indice Hang Seng s-a apreciat cu 0,65 procente, aici prăbuşirea preţului la petrol fiind interpretată că ar avantaja rafinăriile şi companiile de transport aerian. În India, indicele BSE SENSEX 30 s-a apreciat cu 3,80 procente, pentru că declaraţiile primului ministru despre întărirea măsurilor împotriva inflaţiei au fost primite cu încrederea că vor avantaja băncile: 8,5 procente a urcat preţul acţiunilor ICICI Bank Ltd. şi 6,8 procente a câştigat, ieri, State Bank of India.

În Statele unite, bursa de la New York, care marţi se deschisese mai jos decât în ziua precedentă, a început să urce imediat după deschidere, indicele NYSE Composite adăugând rapid încă 0,43 procente, iar Dow Jones Industrial urcând cu 1,78 procente, mai ales sub influenţa opiniei investitorilor că petrolul ieftin va avantaja profiturile transportatorilor şi a producătorilor de automobile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb