Marile manevre de pe ultima turnantă

Aceste două săptămîni, aşezate de legiuitor între tururile de scrutin pentru prezidenţiale, reprezintă un abuz grosolan împotriva bunului simţ, împotriva democraţiei, împotriva finanţelor publice şi, nu în ultimul rînd, împotriva intereselor noastre, ale alegătorilor. Bunul simţ spune, şi nu l-a contrazis nicio experienţă reală a vreunui scrutin, că oamenii nu îşi schimbă opţiunile electorale, nici într-o săptămînă, nici în două. Uneori, nici într-o viaţă întreagă. Cu alte cuvinte, nu era nevoie de încă o jumătate de campanie electorală, pentru a exprima aceleaşi opţiuni. Chiar şi cei care vor trebui să aleagă între doi candidaţi pe care nu i-au votat la primul tur ştiau, chiar din ziua aceea, pe cine vor pune ştampila în turul următor. O atestă sondajele făcute chiar în seara votului de duminică. La rîndul ei, democraţia nu are nimic de cîştigat din lăbărţarea timpului în care instituţiile guvernării îşi suspendă de facto funcţiile, aşa cum este cazul României, menţinută în viaţă, la terapie intensivă, cu plămîni, inimă şi rinichi artificiali, pînă la adjudecarea fotoliului de la Cotroceni şi a celui din Piaţa Victoriei. Finanţele publice sunt afectate direct de costurile inutil prelungite ale timpului electoral, dar mai ales de scurgerea masivă de bani către o campanie care se bazează aproape în totalitate pe sursele negre de finanţare. Ori, sumele vehiculate au trecut cu mult de ordinul sutelor de milioane de euro/dolari. În sfîrşit, noi, alegătorii nu suntem deloc favorizaţi de această inutilă prelungire a perioadei de aşteptare, ba dimpotrivă, suntem expuşi pe nedrept şi nemotivat unui asalt dezlănţuit de fraze, cimilituri şi strigături imunde, al căror rol este doar să ne prostească şi nicidecum să ne deştepte. Este clar, dilatarea artificială şi cît se poa-te de păguboasă a acestui in-termezzo electoral a fost proiectată pentru a servi doar interesele politicienilor, disperaţi să aibă cît mai mult timp, doar, doar vor reuşi să sucească în ultima clipă minţile oamenilor, dar mai ales să stabilească, între ei, aranjamentele de culise pentru turul doi.

Care sunt, aşadar, marile manevre cîştigătoare pe care le au la dispoziţie cei doi candidaţi rămaşi în cursă?

Teoria este cît se poate de simplă. Nu există decît doi agenţi electorali care pot duce în spate un candidat, scăpîndu-l în cîştigător: Inerţia şi Frica.

În primul tur, Mircea Geoană a fost legat bine în şa pe bidiviul numit Inerţia, în timp ce Traian Băsescu a scos din grajd Armăsarul negru al Fricii. Frica de "revenirea bampirilor" din spatele lui Geoană, a "Cripto-comuniştilor îmbătrîniţi în rele, din Liga Ion Iliescu"; frica de "Mogulii cei răi ai presei" care "sug sîngele poporului" şi, nu în ultimul rînd, frica electoratului de a-l pierde chiar pe EL, adică de a pierde un actor cu atîtea valenţe histrionice şi cu un palmares atît de redutabil. Este clar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din tîrg şi "fricile" însumate ale oamenilor care nu l-ar vota pe Traian Băsescu, decît de frică, nu sunt atît de mari; în orice caz, nu în rîndul alegătorilor de dincolo de nucleul său dur, fidelizat. Motivul pentru care bidiviul n-a vrut să mănînce jar de pe tava întinsă iar, cu generozitate, de Traian Băsescu, este unul singur: călăreţul este, el însuşi, cuprins de frică, iar acest lucru se simte şi anihilează reflexul de supunere necondiţionată.

Inerţia este singurul bidiviu pe care-l putea încăleca Mircea Geoană, fără să devină cu totul ridicol, dar s-a dovedit că i se potriveşte de minune. Platitudinea lui, jumătate jucată, jumătate naturală, lipsa oricăror mişcări bruşte, previzibilitatea tuturor mişcărilor sale şi lipsa lor de amploare care să dea cuiva ameţeli, toate aceste calităţi personale şi politice au făcut ceea ce nicio campanie bazată pe "mesaje", pe "programe" şi alte bazaconii nu putea să facă, adică să convingă acea parte a electoratului PSD cu care Mircea Geoană nu reuşise pînă acum să facă priză. Cu alte cuvinte, să transforme partea de inerţie electorală iliesciană, într-o inerţie pro-Geoană.

La suprafaţă, lucrurile arată ca şi cînd succesul în turul doi ar depinde de argumentele şi capacitatea de convingere a celor doi candidaţi rămaşi în cursă, pe lîngă cel care tocmai a pierdut. Crin Antonescu pare să fie "The King Maker". Impresia contează, desigur, dar realitatea electorală este diferită. Nici acum şi nici altă dată, liderii politici ai partidelor de la noi nu au avut capacitatea de a "dicta" votul electoratului pe care-l au în spate. Ei există, ca lideri, doar atîta vreme cît ascultă vocea acestui electorat, dorinţele şi aprehensiunile lui. Cu alte cuvinte, Crin Antonescu ar fi făcut un gest sinucigaş, politic vorbind, dacă ar fi lăsat orice loc de negociere cu Traian Băsescu. Nu numai că nu ar fi putut să "livreze" ceea ce a promis, dar s-ar fi compromis definitiv ca om politic, cel puţin în ochii a 4 din cei 5 oameni care l-au votat la primul tur.

În consecinţă, tot ceea ce mai pot face candidaţii, rămaşi în cursă, este doar să se ţină bine în şa, să nu cadă înainte de potou, şi să vadă care dintre bidivii este mai iute. Cu titlu confidenţial pot să vă spun că, la bursa pariurilor, deschisă la mine în cartier, bookmakerii au început să fie generoşi cu calul negru, 5 la 2, în timp ce pentru celălalt stau cu capul la cutie, 5 la 4.