MARIUS LAZURCA, AMBASADORUL ROMÂNIEI LA BUDAPESTA "Vrem să echilibrăm balanţa comercială cu Ungaria prin creşterea exporturilor"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Companii / 14 martie 2017

"Vrem să echilibrăm balanţa comercială cu Ungaria prin creşterea exporturilor"

Digi, Dacia, Hidroelectrica, eMAG - companii româneşti cu investiţii importante în Ungaria

Soldul balanţei comerciale Româ-nia-Ungaria este defavorabil ţării noastre, care a înregistrat un deficit de 1,77 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, potrivit ambasadorului României la Budpesta, Marius Lazurca.

Domnia sa ne-a declarat recent, la Budapesta, cu ocazia conferinţei Agri Investors, organizată de OTP Bank în colaborare cu Ambasada României în Ungaria, că valoarea schimburilor comerciale româno-ungare atingea, la data de 30 noiembrie 2016, 7,33 miliarde de euro. "Exporturile româneşti spre Ungaria s-au ridicat la circa 2,78 miliarde de euro, în vreme ce valoarea totală a mărfurilor importate de la vecinii noştri a fost de 4,55 miliarde", ne-a spus domnul Lazurca, adăugând: "Datele parţiale de anul trecut ne oferă, totuşi, şi o veste bună: deficitul comercial românesc a scăzut semnificativ - cu peste 117 milioane de euro în raport cu aceeaşi perioadă din 2015".

Întrebat cum vor evolua aceste relaţii în anul curent, ambasadorul ţării noastre la Budapesta ne-a declarat:

"Plecând de la datele parţiale de care dispunem, dinamica schimburilor bilaterale va rămâne constantă în 2017, adică nu va înregistra evoluţii mai mari de câteva puncte procentuale într-o direcţie sau alta.

Aceasta demonstrează că, în actualele condiţii, s-a ajuns la o maturizare a schimburilor bilaterale. Pe de altă parte, suntem în continuare interesaţi de echilibrarea balanţei comerciale cu Ungaria, nu atât prin diminuarea importurilor din aceasta ţară, cât prin creşterea dinamică a exporturilor destinate acestei pieţe. Este, de altfel, ceea ce s-a întâmplat în 2016, când exporturile noastre către Ungaria au crescut cu aproape două puncte procentuale în condiţiile unui volum constant al schimburilor globale cu această ţară".

Conform spuselor domnului Marius Lazurca, pe termen mediu (în următorii ani), România îşi propune să atingă o valoare a schimburilor comerciale bilaterale de peste 10 miliarde de euro, cu un raport mai echilibrat între exporturile româneşti şi cele ungare.

Domnia sa a menţionat: "Fără să fiu un specialist, sunt de părere că şi creşterea comerţului bilateral şi scăderea, până la anulare, a deficitului înregistrat de ţara noastră pot fi efectul unor investiţii importante, autohtone sau străine, în economia românească Sunt, prin urmare, de părere că o echilibrare a investiţiilor străine directe per capita între ţările noastre s-ar traduce şi printr-un comerţ bilateral mai echitabil între noi".

Potrivit domnului Marius Lazurca, un alt obiectiv important este diversificarea schimburilor comerciale. "Analizând structura comerţului dintre noi, se observă că sunt doar trei grupe de produse care contribuie cu peste 60% la schimburile bilaterale (atât în ceea ce priveşte exportul, cât şi importul), respectiv maşini şi aparate electrice, produse agroalimentare şi produse ale industriei chimice. Restul produselor au ponderi mici sau foarte mici în structura comerţului bilateral", ne-a spus Marius Lazurca.

"Sperăm ca, în următorii doi ani, investiţiile româneşti în Ungaria să crească semnificativ"

Investiţiile româneşti în economia ungară se ridică, în prezent, la aproximativ 169 milioane euro, conform ambasadorului României la Budapesta, care afirmă: "Sperăm ca, în următorii doi ani, acestea să crească semnificativ, deoarece există condiţii".

În Ungaria sunt înregistrate peste 7.700 de societăţi cu capital românesc, ne-a spuns domnul Lazurca, precizând: "Între aceşti operatori economici există deja şi actori semnificativi. Digi a devenit al patrulea operator de telefonie mobilă din Ungaria, după obţinerea unei concesiuni pentru o perioadă de 20 de ani. Compania Dacia continuă să se bucure de încrederea clienţilor săi ungari şi să-şi sporească vânzările în Ungaria. Hidroelectrica, unul dintre cei mai importanţi producători europeni de energie electrică verde, a intrat pe piaţa energiei electrice ungare. La scurt timp după intrarea sa pe piaţa ungară, eMAG a reuşit să ocupe o pondere importantă din piaţa vânzărilor on-line. În al doilea rând, pe platforma electronică eMag se vând şi produsele brandurilor româneşti EVOLIO şi VECTOR. Compania românească Softronic a început să exporte locomotive Transmontana, de producţie proprie, pe piaţa ungară. Compania românească Musette a deschis două magazine la Budapesta. În fine, dar nu în cele din urmă, Portul Constanţa a semnat mai multe acorduri de colaborare cu porturile fluviale şi asociaţiile de profil din Ungaria".

Domnul Lazurca ne-a mai spus că, potrivit datelor statistice ale ONRC, numărul societăţilor româneşti cu capital unguresc s-a ridicat la 13.271 la data de 31.01.2017, acestea având un capital total investit direct de circa 900 de milioane de euro. "În acest fel, Ungaria ocupă locul 13 în clasamentul investitorilor străini din România, cu o pondere 2,12% din totalul investiţiilor străine directe", ne-a declarat domnul Lazurca, adăugând: "Acest lucru înseamnă că, pe lângă companiile fanion ungare precum MOL, OTP, Gedeon Richter, Danubius Hotels, MVM, WIZZAIR etc., există şi foarte mulţi investitori ungari din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii".

Forum economic româno-ungar la Budapesta, în această toamnă

Ambasada României la Budapesta are, între obiectivele profesionale fundamentale promovarea exporturilor româneşti în Ungaria şi stimularea investiţiilor ungureşti în România, afirmă domnul Lazurca, amintind că demersurile în acest sens sunt susţinute de consilierul economic Tullia Balla.

"Ambasada este foarte angajată, începând chiar cu debutul anului calendaristic, în sprijinirea şi promovarea activităţii Cercului de Afaceri româno-ungar (RoCham), care a avut cel mai recent eveniment public în urmă cu doar câteva zile. RoCham este, pentru noi, o investiţie strategică şi pe termen lung", ne-a declarat domnul Marius Lazurca, precizând: "Totodată, ne-am implicat în participarea companiilor româneşti la principalul târg turistic ungar UTAZÁS2017 şi o vom face şi în ceea ce priveşte următoarele evenimente expoziţionale din Budapesta FeHoVa, AUTOMOTIVE, AGROMash, CONSTRUMA etc. Ne propunem organizarea unui Forum economic româno-ungar la Budapesta, cu ocazia celei de a VIII-a sesiuni a Comisiei economice mixte, probabil în cursul acestei toamne. Ca şi în anii precedenţi, vom fi unul din partenerii importanţi ai Zilei Portului Constanţa şi a canalelor navigabile la Budapesta".

Domnul Lazurca a subliniat că, pentru a veni în întâmpinarea antreprenorilor interesaţi de România, Ambasada va contribui la organizarea unui seminar în domeniul fiscal, focalizat pe prezentarea Codului Fiscal românesc.

Totodată, spune domnia sa, Ambasada promovează permanent materialele informative dedicate de Guvernul României potenţialilor investitori, precum site-ul şi broşura "InvestRomania".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb