MARKETWATCH: "Spectrul recesiunii este tot mai prezent în piaţa acţiunilor"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 aprilie 2022

"Spectrul recesiunii este tot mai prezent în piaţa acţiunilor"

Sectoarele ce au rezultate mai bune în condiţii de incertitudine economică ridicată au în prezent performanţe peste cele ale pieţei, conform unui studiu preluat de MarketWatch

Temerile unei recesiuni cuprind tot mai mult pieţele financiare, pe măsură ce Rezerva Federală înăs­preşte politica monetară pentru domolirea inflaţiei, iar investitorii au o abordare din ce în ce mai defensivă, conform MarketWatch.

Îngrijorarea este de înţeles, în condiţiile în care, chiar dacă piaţa muncii este robustă, inflaţia situată la maximul ultimilor 40 de ani reduce consumul. În lupta cu inflaţia, Rezerva Federală este percepută că a acţionat lent, ceea ce implică acum posibilitatea unor mişcări mai agresive, inclusiv ridicări ale ratei dobânzii cu jumătate de punct procentual. De asemenea, banca centrală americană are în vedere o reducere mult mai rapidă a bilanţului decât în perioada 2017-2019, scrie publicaţia americană.

Bineînţeles că, oficialii Fed-ului spun că pot înăspri politica monetară şi reduce inflaţia fără să lovească sever economia, dar există numeroşi sceptici, inclusiv fostul secretar al Trezoreriei Larry Summers, ale cărui avertismente timpurii privind creşterea inflaţiei s-au adeverit.

Probabilitate de 35% pentru apariţia unei recesiuni în următoarele 24 de luni, conform Goldman Sachs

Economiştii de la Goldman Sachs atribuie recesiunii o probabilitate de apariţie de 15% în următoarele douăsprezece luni şi de 35% în următoarele 24, conform unei note publicate în week-end.

Pe de altă parte, randamentul titlurilor de stat ale SUA cu scadenţa de doi ani s-a situat la începutul acestei luni pentru scurt timp peste cel al titlurilor pe zece ani. Cu toate că alţi indicatori nu au dat semnale în acest sens, o inversare a curbei randamentelor pe o perioadă mai lungă este un indicator ce semnalează posibilitatea apariţiei unei recesiuni. Analiştii subliniază că inversarea curbei randamentelor nu este un indicator de timing pentru acţiuni, în condiţiile în care perioada dintre debutul unei recesiuni şi maximul pieţei poate să dureze un an sau chiar mai mult. Dar, semnalele sale trebuie privite cu atenţie, scrie MarketWatch.

Nicholas Colas, DataTrek Research: "În perioadele de incertitudine, unele companii/industrii au performanţe mai bune pur şi simplu pentru că au modele de afaceri mai puţin riscante decât media S&P"

În acest an acţiunile americane sunt în scădere, în timp ce randamentul titlurilor de stat cu scadenţa pe zece ani a urcat la cel mai ridicat nivel din 2018, îndeosebi pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina. Pe de altă parte, cu toate că numai timpul va arăta dacă recesiunea se apropie cu adevărat, sectoarele care au rezultate mai bune în condiţii de incertitudine economică ridicată au performanţe semnificativ peste cele ale pieţei în ansamblu, conform unui studiu preluat de MarketWatch.

Nicholas Colas, co-fondator al DataTrek Research a scris într-o notă de la jumătatea lunii: "În perioadele de incertitudine, unele companii/industrii au performanţe mai bune pur şi simplu pentru că au modele de afaceri mai puţin riscante decât media S&P".

Companiile de utilităţi, bunurile de consum şi asistenţa medicală - percepute ca sectoare defensive de bază - au avut, atât în acest an cât şi în ultimele douăsprezece luni, performanţe peste cele ale S&P 500. În timp ce indicele este în scădere, sectorul utilităţilor are o apreciere de 6,3%, de la începutul anului, în timp ce bunurile de consum au creştere de 2,5%, iar sectorul medical o scădere de 1,7%, sub cea a S&P 500, de aproape 9%, conform MarketWatch.

Colas spune că, istoric, în perioade de incertitudine ridicată, performanţa acestor sectoare faţă cea a indicelui a fost şi mai bună, în medie cu 15%-20%.

"Cu excepţia cazului în care sunteţi foarte optimist în ceea ce priveşte economia SUA/globală şi a câştigurilor corporative, vă sugerăm să luaţi în considerare o supraalocare pe aceste sectoare defensive. Cu toate că au performat, potenţialul lor nu este încă încheiat dacă contextul macro rămâne volatil", a spus Colas citat de MarketWatch.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb