MARTIN MOISE, PATRES: "În zece ani, gazul ar putea ajunge în situaţia falimentară în care se află cărbunele"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 noiembrie 2020

Centralele de producere a energiei electrice prin arderea gazelor naturale ar putea ajunge în situaţia falimentară în care se găsesc centralele pe cărbune, În maximum zece ani, a spus, ieri, Martin Moise, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), în cadrul Forumului Virtual al Energiei Verde.

Moise a declarat: "În ultimii ani România nu a mai instalat nici măcar 1 MW din surse regenerabile. S-au anunţat o serie întreagă de investiţii noi pe gaz, centrale noi care considerăm că sunt necesare. Planul de adecvanţă al Transelectrica prevede până în 2050 o capacitate nesemnificativă de regenerabile (adiţionale), circa 500 de MW. Haideţi să ne uităm ce înseamnă asta ca şi costuri: astăzi, un producător din cărbune, trebuie să cumpere pentru fiecare MWh livrat în sistemul energetic naţional aproximativ 1 certificat de CO2. Producătorul pe gaz trebuie să cumpere jumătate de certificat. Costul unui astfel de certificat, astăzi, este de 27 de euro. Practic, o centrală pe cărbune, astăzi, în momentul în care a pornit producţia, din start are un cost de 27 de euro pe MW, iar o centrală pe gaz, la acest moment, jumătate. Conform unei note de fundamentare a HG 53/2020, în care se actualizează BVC-ul Complexului Energetic Oltenia, în respectiva notă se menţionează că CEO are nevoie de un preţ al energiei de 360 de lei pe MWh pentru a putea acomoda aceste certificate de CO2. Ori, dacă ne uităm la energia pe bursă, în acest an, până astăzi, preţul mediu al energiei a fost de 177,88 de lei, practic la jumătate faţă de preţul necesar Complexului Energetic Oltenia de a produce energie în condiţii de profitabilitate. Dacă noi considerăm că acest preţ al certificatelor de emisii se va dubla în următorii 5 până la 10 ani, practic în aceeaşi situaţie în care este Complexul Energetic Oltenia astăzi vom ajunge şi cu centralele pe gaz. Este evident că astăzi cărbunele este deja falimentar în condiţiile actuale de piaţă şi din păcate acelaşi lucru se va întâmpla şi cu gazul într-un termen foarte scurt. De aceea (întreb) oare este bine să mergem cu atât de multe investiţii în această zonă? "

Moise a spus că astăzi energia din surse regenerabile este mai ieftină decât cea din surse clasice.

"Acum 10 ani România era văzută drept un hub energetic regional, un exportator net de energie şi un factor de stabilitate regională. (...) Din păcate, începând cu anul 2013, energia regenerabilă a devenit copilul nedorit al sistemului energetic. Legislaţia s-a modificat de atât de multe ori că energia regenerabilă a ajuns defacto în faliment. (...) Dacă nu ne vom trezi şi nu vom înţelege că acesta este viitorul vom intra într-un cerc vicios distrugător: vom crea energie scumpă de dragul siguranţei, care va însemna o plecare a industriei din România. Astăzi, preţul pe bursă, în Germania, cam de 6-7 ani, este mai mic decât în România. Oare de ce? Germania nu a oprit instalarea de centrale noi în vânt şi soare, din contră, le-a promovat şi în fiecare an tot adaugă şi tot adaugă MW în sistem. Este timpul să înţelegem şi noi că acesta este drumul de urmat", a conchis Martin Moise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb