Masă rotundă privind achiziţiile pentru operatorii din sectorul economic, organizată de AM POS CCE

F.A.
Fonduri Europene / 20 noiembrie 2012

AM POS CCE, în calitate de beneficiar al proiectului "Organizarea unei mese rotunde între Autorităţile de Management şi Organismele Intermediare care gestionează Programe Operaţionale, în vederea schimbului de experienţă în domeniul achiziţiilor realizate de către beneficiarii privaţi", a organizat, în zilele de 14 şi 19 noiembrie, o masă rotundă privind achiziţiile pentru operatorii din sectorul economic, conform unui comunicat remis redacţiei.

La acest eveniment au participat experţi din partea Autorităţii de Management (AM) şi Organismelor Intermediare (OI) ale POS CCE, Ministerului Afacerilor Europene - Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP), Autoritatea de Certificare şi Plată (ACP), Autoritatea de Audit (AA), beneficiari ai POS CCE şi consultanţi care îi sprijină în implementarea proiectelor cu finanţare europeană.

Rolul întâlnirilor a fost de a oferi un cadru interactiv de discuţie, analiză şi clarificare atât pentru experţii care gestionează programele cu finanţare europeană, cat şi pentru beneficiarii privaţi ai acestor proiecte în ceea ce priveşte problematica achiziţiilor conform Ordinului 1050/29.10.2012.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930