Maternitatea MedLife Eva, parte a Sistemului Medical MedLife, cel mai mare operator privat de pe piaţa serviciilor medicale din ţara noastră, lansează astăzi, la Braşov, prima unitate de naştere naturală din ţară conform normelor organizaţiei internaţionale IMBCO (International MotherBaby ChildBirth Organization), se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Astfel, MedLife Eva devine prima maternitate din ţară acreditată ca Spital Prieten al Naşterii, programul de acreditare fiind coordonat de Asociaţia Mame pentru Mame.
Dr. Aurel Ionel, directorul maternităţii MedLife Eva, a afirmat: "Sunt foarte fericit că am reuşit să implementăm acest proiect pilot, la cererea unui număr mare de mămici, de la care am tot auzit în ultimii ani faptul că îşi doresc să poată avea o astfel de alternativă, care nu exista la noi în ţară până acum. Noi nu reinventăm roata ci punem accent pe faptul că naşterea este un proces fiziologic normal, nu o boală. Am pus la punct un pachet complet de servicii medicale care au în centru binomul mama-bebeluş şi ajută viitoarele mămici să aibă parte de o naştere sănătoasă şi o experienţă pozitivă, fără intervenţii medicale de rutină aplicate în exces".