Merkel îşi reafirmă sprijinul pentru soluţia cu două state la conflictul israliano-palestinian

T.V.
Internaţional / 29 august 2019

Angela Merkel (Sursa foto: Twitter)

Angela Merkel (Sursa foto: Twitter)

Cancelarul federal german Angela Merkel a reafirmat joi, în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele palestinian Mahmud Abbas, sprijinul său pentru găsirea unei soluţii cu două state la conflictul israeliano-palestinian, informează dpa.

Merkel a declarat că o soluţie politică ar avea scopul de a asigura că ambele popoare, palestinian şi israelian, trăiesc în pace şi siguranţă şi că acest lucru este posibil doar printr-o soluţie cu două state, "chiar dacă acest obiectiv pare a fi tot mai greu de atins".

Cancelarul federal al Germaniei a spus că palestinienii au dreptul la o viaţă economică şi socială prosperă şi că oferirea perspectivelor de dezvoltare economică este cheia pentru acest proces.

Angela Merkel a dat asigurări că Germania va continua să lucreze împreună cu părţile implicate pentru a găsi o soluţie cu două state, "chiar dacă se ştie că acesta va fi un drum lung şi dificil".

Germania a donat, anul trecut, 110 milioane de euro (121,8 milioane de dolari) pentru teritoriile palestiniene, devenind unul dintre cei mai mari donatori bilaterali în regiune.

La rândul său, Abbas a declarat că executivul său este pregătit să negocieze o soluţie cu două state în frontierele din 1967. El a spus că palestinienii sunt recunoscători pentru eforturile Angelei Merkel de a promova cooperarea multilaterală în găsirea unei soluţii care să aducă pace şi stabilitate în regiune.

Abbas şi-a exprimat regretul faţă de poziţia guvernului SUA, subliniind că aceasta nu va ajuta la stabilirea păcii şi securităţii în Orientul Mijlociu.

"De aceea cerem negocieri sub supervizare internaţională", a spus Abbas, adăugând că un grup de ţări, atât din Europa cât şi din lumea arabă, ar trebui să medieze între Israel şi teritoriile palestiniene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb