Mersul pe linia galbenă

Oamenii când aşteaptă, observă. Nu au încotro, pentru că oricum nu prea au ce face. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Aşteptam, mai demult, într-un spital, pentru nişte analize de rutină, când am observat un detaliu. Pe podea erau trasate nişte linii colorate. Totul era logic. Vrei să ajungi la laborator? Linia neagră. La raze X? Linia roşie. La camera de gardă? Linia galbenă.

Pasul doi, dacă tot aştepţi şi nu ai altceva de făcut, este să gândeşti. Un spital este proiectat să fie o instituţie eficientă. Să ai pacienţi care ciocăne pe la uşi, rătăciţi pe coridoare, nu este recomandat. De unde nevoia de semnalizare.

Am realizat însă că nu toate construcţiile sunt de acest fel. Iată, spre exemplu, cazinourile moderne. Acestea sunt făcute intenţionat în aşa fel încât clienţii să nu poată fi ghidaţi de nicio "linie galbenă", reală sau imaginară. Altfel spus, sunt intenţionat construite alambicat, au o structură labirintică.

Motivul este foarte simplu. Spre deosebire de coridoarele unui spital, care au scopul de a conduce repede pacienţii spre destinaţie, un cazinou nu trebuie să rezolve această problemă. Dimpotrivă. Ideea este ca oamenii să nu iasă de acolo prea uşor. Să stea cât mai mult şi să joace.

Să considerăm acum aceste două modele de organizare, Spitalul şi Cazinoul, şi să ne întrebăm cum este structurat domeniul politicului?

Ştiu că tentaţia unora este să arate către Spital (eventual, unul de un anumit gen...). Însă eu cred că modelul Cazinoului este mai relevant aici. Am realizat că pe coridoarele politicii contemporane lipsesc, aproape cu desăvârşire, "liniile galbene".

Până acum câteva decenii, politica era animată, în mare măsură, de principii. Bune, rele, dar principii. Oamenii ştiau cum ajung din punctul A în punctul B. Pe podeaua politicii erau trasate linii clare.

Se poate ca aceste semne să ducă spre abis. În holul Universităţii din Viena am descoperit, pe nişte trepte pe care le urcasem, grăbit, de multe ori, o inscripţie pe podea. Era locul în care a fost asasinat Moritz Schlick, filozof, fondatorul "Cercului din Viena". Asasinul său a fost eliberat, după doar doi ani de închisoare, de către noul regim, pentru că "prin acest act a eliminat un profesor evreu... a adus servicii naţional-socialismului... şi a suferit pentru naţional-socialism".

De la balamucul ideologic al anilor '30 am făcut saltul spre "societatea-spectacolului", pentru a utiliza (necritic) expresia lui Guy Debord. Sistemul nu mai este bazat pe convingeri, ci pe oportunităţi.

Comparaţia cu cazinoul ne ajută să înţelegem lucruri surprinzătoare. Construcţia labirintică a cazinoului, care îi împiedică pe clienţi să detecteze imediat drumul spre ieşire, face dificil accesul echipelor medicale în cazul în care apare o urgenţă. Altă problemă detectată în tripourile lumii contemporane: jucătorii sunt puţin înclinaţi să se ajute unul pe altul la nevoie, pentru că ei sunt relativ izolaţi, nu formează o comunitate adevărată.

Consideraţi, de asemenea, modalitatea elaborată prin care cazinourile îşi ţin clienţii cât mai mult timp în faţa automatelor de joc. Se joacă pe mize mici, într-un mod adictiv. Maşina distribuie premii mărunte, din când în când, pentru a-i induce jucătorului impresia că are "o zi norocoasă". Iar automatele de joc sunt programate să dramatizeze, făcând zgomot şi aprinzând toate becurile colorate la fiecare pumn de mărunţiş care cade în tăviţă.

În fine, alt detaliu, cred, interesant. Cazinourile lucrează mai ales cu jetoane şi credit, decât cu numerar. Explicaţia are legătură cu psihologia omenească. Atunci când oamenii folosesc bani, ei respectă anumite limite. Însă atunci când banii sunt substituiţi cu jetoane anonime sau cu unităţi de credit, ne este mai dificil să înţelegem exact ce facem şi să activăm anumite reţineri morale.

Să revenim acum la organizarea Spitalului. Liniile trasate pe podea servesc la un scop: să îi ghideze pe vizitatori către destinaţia lor. Cum s-ar putea traduce această idee în domeniul politicului?

Aş spune, vorbind în general, că răspunsul este simplu: trebuie să ştim pe unde intrăm, unde mergem, şi pe unde ieşim. Iar fluxurile să fie separate.

Observăm, frecvent, personaje care fac "slalom" pe coridoarele instituţiilor. Sar de la o chestiune la alta, vorbesc despre două subiecte în acelaşi timp, bat la fiecare uşă.

Antidotul are un nume simplu: organizare.

Ştiinţa organizării a făcut paşi uriaşi în ultimele decenii. Este uimitor cât de puţin o cunoaştem şi o luăm în seamă. Societatea contemporană, la rândul său, este mai bine organizată ca niciodată. Intraţi într-o farmacie sau într-o bancă. Acolo fiecare client ia un bon de ordine, vede clar traseul de urmat şi ce are de făcut.

Problema însă este că uneori lucrurile cele mai simple sunt cel mai dificil de asimilat. John Kenneth Galbraith avea dreptate, probabil, atunci când afirma: "Între a schimba opinia cuiva şi a dovedi că nu este nevoie să o faci, majoritatea oamenilor aleg, cu zel, a doua variantă".