În acest moment aniversar, când se împlinesc 125 de ani de la deschiderea Bursei din Bucureşti, îi adresez venerabilei instituţii călduroase felicitări din partea Bătrânei Doamne a pieţei financiare din România. După ce, în primăvara anului 1880, Banca Naţională a intrat în istorie şi a început să facă istorie, era firesc ca România, care îmbrăţişase modelul capitalist de dezvoltare, să inaugureze şi o bursă de valori. Înfiinţată prin decret regal - şi bucurându-se, la deschidere, de participarea regelui Carol I - Bursa de Valori avea să capete repede faimă şi să-i confere faimă clădirii din strada Doamnei, în care avea să funcţioneze până la întreruperea activităţii în împrejurările dramatice de după al Doilea Război Mondial.
Este semnificativ faptul că ambele instituţii - Banca Naţională a României şi Bursa de Valori - au luat fiinţă în acelaşi context istoric, al anilor 1880-1882, când România independentă îşi croia drumul către dezvoltare şi progres. Şi în nici un caz întâmplător, au funcţionat una în vecinătatea celeilalte, în centrul financiar al Micului Paris.
Şi la reluarea activităţii, în 1995, Bursa de Valori Bucureşti s-a dovedit a fi fost strâns legată de Banca Naţională. La BNR s-a format, începând din 1992, noua echipă de specialişti în pieţe de capital; şi tot aici, timp de câţiva ani, şi-a găsit lăcaş Bursa de Valori. Sper să trăiesc momentul să văd, nu peste mult timp, instituţia numărul unu a pieţei de capital revenind în centrul financiar al Bucureştilor, în clădirea sa istorică.
În noul timp al ţării, în Uniunea Europeană, Bursa de Valori Bucureşti are în faţă importante misiuni, legate cu deosebire de grăbirea procesului de integrare europeană şi de pregătirea economiei româneşti pentru a face faţă exigenţelor globalizării. Sunt bucuros, aşadar, să-i urez viaţă lungă şi împliniri care să-i sporească renumele dobândit.
La mulţi ani!