Inter Miami şi-a prezentat duminică starul: argentinianul Lionel Messi, de şapte ori câştigător al Balonului de Aur şi campion mondial.
Nici ploaia torenţială, nici tunetele nu au făcut să nu se audă încurajărle celor 20.000 de fani care se adunaseră la Fort Lauderdale pentru a întâlni noul lor star.
Vedeta serii a apărut pe teren pe întuneric cu o întârziere de aproape o oră şi 30 de minute din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Zâmbind, după ce a juns la microfon păşind prin bălţile apărute pe scenă, Messi a mulţumit publicului: "Nu am nicio îndoială că ne vom simţi foarte bine, că vom avea momente frumoase şi că se vor întâmpla lucruri minunate", a spus el, ovaţionat de public.
Messi, în vârstă de 36 de ani, a anunţat în iunie că părăseşte Paris Saint-Germain la final de contract pentru a se alătura echipei din Florida care ocupă ultimul loc în Conferinţa de Est a MLS, liga nord-americană de fotbal. El a semnat un angajament până în 2025.
Ca dovadă a entuziasmului generat de sosirea sa, a fost nevoie de amenajarea unor tribune temporare pentru a-i primi pe toţi cei care doreau să îl vadă sosind pe argentinian la al treilea club din cariera sa profesională, după FC Barcelona şi PSG.