Metrampaj

Politica din România aduce teribil a teatru. Nici nu e de mirare, în ţara lui Caragiale!!

În "Anecdotele provinciale", ale lui Vampilov, cuvîntul acesta ciudat, pe care nimeni nu-l înţelege, organizează un întreg scenariu, plin de haz, al confuziei şi răsturnărilor de situaţie. Funcţia lui principală, însă, este aceea de revelator pentru ceea ce se află dincolo de faţada oamenilor, chiar şi a celor obişnuiţi, mărunţi, fără nici o şansă la celebritate, fără nici o perspectivă de a prinde marele carusel al puterii şi măririi, oameni care nu au, aparent, nici o "miză" în viaţă. Şi, cu toate acestea, fiecare are ceva de ascuns: unul laşitatea, altul trădarea, unul sensibilitatea excesivă, altul dorinţa de căpătuială pe seama nevoii altora de a fi minţiţi "frumos", unul naivitatea copilărească păstrată, la maturitate, ca pe o rană care trebuie bine bandajată, să nu se vadă şi nici să nu poată fi zgîndărită, iar altul goliciunea interioară care prinde uneori a suna ca un clopot, mai ales cînd în dunga lui bate, fie şi în joacă, toaca morţii.

Metrampajul politicii noastre se cheamă Johannis... Klaus Johannis! Exact ca în piesa lui Vampilov, personajul, deşi nu face nimic ieşit din comun, pare să dea buzna, răstoarnă toate tabieturile lumii în care pătrunde, toate convenienţele şi aranjamentele cu care oamenii locului erau de mult împăcaţi, stîrneşte un val de temeri, reacţii vindicative sau defensive din partea tuturor celor pe care-i întîlneşte în cale, mai mult sau mai puţin întîmplător. Cine-i, domnule, insul ăsta, la urma urmei, ca să dea aşa buzna peste noi? Cum îşi permite? Cum, nu ştii? E Metrampaj!

Acum, mă pun şi eu în papucii coanii Efimiţa şi zic: Adică, zău, bobocule, de! eu cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: de, domnul Antonescu, om politic cu greutate, şef de partid istoric aflat la guvernare pe un vot care a adus alianţei cu PSD o majoritate de puteau să mute şi munţii, ori să schimbe constituţia în fiecare zi, dumnealui, candidat ca şi ales la viitoarele prezidenţiale, preşedinte al Senatului României etc. îşi dădu demisia cu repetiţie, de cinci la rînd ori, în nici două luni! Cine şi cu ce procopseală se alese? De ce a rupt alianţa de guvernare cu PSD, ştiu, o să zică cineva, precum conul Leonida: "D-apoi bine, frate, pînă cînd tot rabdă azi, rabdă mîine? că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie...!!!!" O fi, nu zic nu, dar cel care părea scuturat de spasme autoritaristo-dictatoriale, după doar vreo cîteva zile de stat în fotoliul de la Cotroceni, acu mai an, era domnul Antonescu, nu altcineva! Da, din funcţia de preşedinte al PNL-ului de ce plecă? Şi, să nu-mi puneţi placa cu rezultatele nesatisfăcătoare, ori sub pragul promis, de la alegerile europarlamentare, că mă apucă un rîs homeric şi nu mai termin editorialul! Unde aţi văzut dumneavoastră un om politic, în general, nu mai vorbesc de România, care să nu-şi ia vorba înapoi, ori care să nu se "răzgîndeanu" de trei ori pe zi, 365 de zile pe an??? Cîte procente ar fi pierdut Antonescu, în sondaje, dacă după o şedinţă furtunoasă de analiză a rezultatelor de la alegeri, în Bpn, ar fi ieşit cu o moacă serioasă, dar plină de optimism şi ar fi spus în faţa camerelor de luat vederi, fără să clipească: "A fost un moment greu, cu bune şi cu rele. Nu suntem la nivelul aşteptărilor electoratului nostru; avem datoria ca de astăzi să nu dormim nici zi, nici noapte, să ne dăm de ceasul morţii, să facem pe dracu în patru, pînă la sfîrşitul mandatului meu, pînă la alegerile parlamentare viitoare, pînă la prezidenţiale, să aşezăm PNL-ul acolo unde i-au stabilit locul marii noştri înaintaşi şi toţi cei care luptă şi speră astăzi sub steagul liberalismului românesc! Amin!" Poate că n-ar fi urmat aplauze, neapărat, dar nici nu cred că s-ar fi dărîmat cerul peste sediul PNL, ori peste capul lui Crin Antonescu, personal! Ce om politic important nu a făcut greşeli grave, nu a avut momentele lui de cumpănă, de pierdere a prizei cu baza lui politică? Niciunul nu şi-a pus traista-n băţ! S-au agăţat de orice ca să meargă înainte! Cine l-ar fi condamnat pe Crin Antonescu pentru aceeaşi atitudine! Şi, chiar dacă ar fi făcut-o, uita toată lumea episodul europarlamentarelor, a doua zi! Peste noapte, din şef, domnul Antonescu se făcu interimar, dar, ce să vezi, deciziile lui sunt acum mai pline de consecinţe politice decît în tot restul mandatului: fuzionează partidul, nu mai candididează la prezidenţiale şi, hodoronc tronc, îşi dă demisia şi din funcţia de interimar!!!! Cum vine asta, domnule? Ştiu, o să daţi iară cu Caragiale în mine: "Ei, aşa-i omul, "bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia e gata; ei! şi dupa aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă." Zic şi eu cu Efimiţa: "Comedie, soro! (minunîndu-se) aşa o fi!"

Dar, să revenim la metrampajul nostru. Pe fondul acestei uriaşe confuzii, semănate de Crin Antonescu în rîndurile PNL şi ale politicii din România, domnul Iohannis pune mîna pe clanţă şi dă să intre în sediul PNL, să vadă şi el, ca omul, despre ce e vorba. Nici n-a întredeschis bine uşa, că e numit Preşedinte de Partid; interimar, e drept. Mai face doi paşi prin sediu, să găsească pe cineva să-l lămurească cine, ce, cum şi de ce, că se trezeşte şi candidat prezidenţial! Dacă mai stă prea mult prin zonă, teamă mi-e că-i toarnă careva o benă de ciment în cap şi-l declară toţi, unanim, "Statuie" oficială a liberalismului universal şi de pretutindeni, preşedinte pe viaţă şi după, pentru orice loc o mai fi vacant de acum pînă în vecii vecilor prin univers, precum şi cea de a 1489 reîncarnare oficială a lui Budha.

Şi, cu metrampajul, cum rămîne? Personajele lui Vampilov află, în cele din urmă, că în spatele cuvîntului cu pricina nu stă nici o funcţie răsunătoare, nici un om important, nici o poziţie politică ori administrativă mai înaltă, ci doar un soi de ocupaţie: unul care face ceva pe la tipografie - pune ziarele în pagină!