Metrorex: Constructorul a refăcut utilităţile afectate în zona surpată de la Eroilor

Andrei Stan
Companii / 14 decembrie 2015

Constructorul care face lucrări pentru extinderea magistralei de metrou, din cauza cărora s-a surpat terenul în zona Eroilor, a refăcut utilităţile afectate şi a consolidat suprafaţa deteriorată a carosabilului, transmite un comunicat al Metrorex remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, ca urmare a evenimentelor produse de ruptura puţului de epuisment, care a generat fenomenele de tasare în zona Eroilor, Metrorex a notificat constructorul cu privire la măsurile urgente ce se impun a fi luate pentru rezolvarea situaţiei creată în apropierea staţiei Eroilor 2.

Astfel, constructorul care face lucrări pentru extinderea magistralei de metrou a prezentat ce intervenţii va face urgent "pentru o deplină punere în siguranţă a zonei înconjuratoare astfel încât impactul asupra cetăţenilor să fie cât mai redus".

Conform Metrorex, până acum s-au făcut injecţii de consolidare cu mortar de ciment cu presiune scazută în terenul de sub fundaţia clădirii afectate de pe strada Eroilor Sanitari şi au fost umplute cavităţile ce corespund puţului deteriorat pentru a sigila în exterior pereţii mulaţi şi pentru a bloca permanent fluxul apei care a generat fenomene de tasare de teren.

"S-a realizat consolidarea generalizată a întregii suprafeţe deteriorate a carosabilului printr-o serie de perforări şi prin injectarea de mortar de ciment la adâncimi variabile, în funcţie de stratigrafie şi de nivelul pânzei freatice; execuţia unui ecran de piloţi secanţi în zona adiacentă utilajului TBM intrat deja parţial în staţie, pentru a asigura pe viitor străpungerea completa în condiţii etanşe şi în teren consolidat", au precizat reprezentanţii Metrorex.

De asemenea, s-au făcut şi puţuri de epuisment suplimentare la staţia Eroilor 2 şi s-au refăcut utilităţile afectate de fenomenul produs.

"Asigurăm pe toţi locuitorii zonei ca S.C Metrorex S.A va monitoriza toate aceste intervenţii, care au drept scop restabilirea situaţiei pre-existente şi reluarea lucrărilor în condiţii normale", se mai arată în comunicatul Metrorex.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb