MICHEL BARNIER: "Impactul deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană este resimţit abia acum"

S.B.
Internaţional / 1 aprilie 2021

Michel Barnier (sursa foto: wikipedia)

Michel Barnier (sursa foto: wikipedia)

Fostul negociator şef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat miercuri că realitatea deciziei Marii Britanii de a părăsi blocul UE este resimţit abia acum, la ani de zile după referendumul britanic pe această temă din 2016, informează news.ro.

Enumerând schimbările aduse de Brexit de la 1 ianuarie, când Marea britanie a încheiat perioada de tranziţie, Barnier a spus că barierele comerciale, limitarea circulaţiei oamenilor şi vizele pentru muncă erau inevitabile.

"Pentru mulţi oameni, consecinţele reale ale referendumului abia acum încep să fie înţelese", a spus Barnier la un eveniment din Elveţia, la care a participat online, de la Paris.

"Realitatea, care a devenit clară pentru toţi, este că Brexitul înseamnă recrearea barierelor comerciale care nu mai existau de 47 de ani", a spus el.

Exporturile de alimente şi băuturi din Marea Britanie către UE au scăzut cu 75,5% în ianuarie, a declarat Federaţia Britanică pentru Alimente şi Băuturi, atribuind o mare parte barierelor post-Brexit.

Guvernul britanic afirmă că relaţiile comerciale dintre Marea Britanie şi UE a fost afectate de pandemia de COVID-19 şi de problemele legate de adaptarea companiilor la noile reguli vamale, pe care se aşteaptă să le îmbunătăţească în timp.

Barnier a subliniat, de asemenea, că cetăţenii britanici şi europeni nu se mai bucură de libera circulaţie pe teritoriile celeilalte părţi, subliniind necesitatea ca muzicienii să obţină documente pentru permisele de muncă şi echipamentele lor în UE şi în Marea Britanie. El a mai afirmat că Brexit-ul este o lecţie pentru UE, despre care a spus că trebuie să le arate celor 450 de milioane de cetăţeni că blocul de 27 de state este benefic pe toţi şi că nu este doar o birocraţie distantă, indiferentă, cum este adesea descrisă de către susţinătorii Brexitului.

Barnier şi-a apărat palmaresul negocierii Acordului de retragere dintre UE şi Regatul Unit, semnat în ianuarie 2020, şi a acordului comercial care a urmat, încheiat la 24 decembrie 2020, deşi a pus la îndoială dacă el şi negociatorul-şef britanic David Frost s-au înţeles într-adevăr.

"Am reuşit să încheiem un acord (privind comerţul), deşi încă nu sunt pe deplin sigur că ne-am înţeles tot timpul", a spus Barnier.

Frost a fost văzut ca fiind arhitectul strategiei Brexitului dur al premierului britanic Boris Johnson, de a părăsi blocul cu un acord comercial limitat.

Barnier, fost ministru conservator francez şi comisar european, şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii politice integrării mai profunde a statelor europene, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb