MIHAI BOGZA, BANCPOST: "O idee de analizat: bani europeni pentru Fondul de Garantare a Depozitelor"

• Interviu cu Mihai Bogza, preşedintele "Bancpost"

Reporter: Stimate domnule preşedinte, turbulenţele financiare vor crea o problemă în România, prin retragerea de către băncile mamă a banilor din subsidiarele locale?

Mihai Bogza: Este extrem de puţin probabil ca, în perioada următoare, băncile străine să-şi reducă semnificativ expunerea pe România, cel puţin atâta vreme cât România va continua să rămână o destinaţie suficient de stabilă, dar şi de atrăgătoare pentru investiţiile lor.

În măsura în care trecutul constituie o garanţie pentru viitor, cifrele sunt grăitoare. Conform datelor publicate de BNR, între septembrie 2010 şi septembrie 2011, soldul creditului neguvernamental, respectiv al creditului acordat de sistemul bancar populaţiei şi companiilor, a crescut cu 6,5%, iar soldul creditului guvernamental, respectiv creditul acordat de sistemul bancar instituţiilor guvernamentale, s-a majorat cu 20,5%. Creşterea este semnificativă, în condiţiile în care volumul total al depozitelor în România a crescut cu numai 6,6%. Şi după cum ştim, băncile cu capital străin deţin peste 85% din totalul activelor, deci fără aportul lor această creştere nu ar fi fost posibilă.

Mai mult decât atât, datoria externă a României, în aceeaşi perioadă, septembrie 2010/septembrie 2011, a ajuns la 97,8 miliarde de euro, în creştere cu 9,8%. Aceste cifre demonstrează faptul că în ultimul an băncile din România s-au menţinut active pe zona de creditare, moderat pe piaţa neguvernamentală şi mai accentuat pe piaţa guvernamentală.

Reporter: Sunt însă destule motive să fim îngrijoraţi pentru viitor văzând, de exemplu, recomandările făcute recent de Banca Centrală a Austriei...

Mihai Bogza: Ar trebui să fim mai degrabă pro-activi decât pesimişti. Ca să mă explic, ca bancher aş asemăna atitudinea pe care o au posibilii investitori în economia Româ-niei, inclusiv băncile internaţionale, cu cea pe care o au deponenţii faţă de o bancă. Nu poţi să forţezi clienţii să-şi păstreze banii într-o bancă în care nu au încredere, ci trebuie să-i convingi că banca ta este sigură, că depozitele nu sunt în pericol şi că remunerarea lor este avantajoasă.

În acelaşi mod, şi România trebuie să convingă băncile străine care au subsidiare aici că suntem un mediu economic suficient de sigur şi de stabil şi că profiturile obţinute de aici de băncile străine s-ar putea situa la un nivel corespunzător. Spun asta ştiind foarte bine că pe primele 9 luni ale acestui an sistemul bancar din Româ-nia a înregistrat pe ansamblu o pierdere. Să nu uităm însă că toate inves-tiţiile bancare sunt pe termen lung, nu conjuncturale.

Iar România trebuie să creeze această perspectivă pozitivă.

Spuneam că o bancă trebuie să se asigure şi să-i asigure şi pe deponenţi de stabilitatea şi soliditatea sa. La fel trebuie să se comporte o ţară în ce-i priveşte pe investitori. Ori, România mai are destul de multe de făcut în această privinţă, chiar dacă a realizat câteva lucruri foarte bune în ultimii ani.

În ceea ce priveşte soliditatea şi stabilitatea, ţara noastră a reuşit în această perioadă zbuciumată să-şi asigure mai multe "centuri de siguranţă". Prima ar fi o rezervă valutară confortabila a Băncii Naţionale de peste 32 miliarde de euro. Apoi, în sistemul bancar există rezervele minime obligatorii - 15% la lei, 20% la valută - care, evident că reduc profitabilitatea sectorului, dar în acelaşi timp, constituie o rezervă de lichiditate care ar putea ajuta ca băncile româneşti să nu fie afectate, cel puţin pe termen scurt, de eventuale retrageri de depozite aşa cum se întâmplă în alte ţări.

Ţara noastră a mai reuşit să îşi reducă drastic deficitul public şi deţine rezerve de trezorerie care îi permit să nu depindă pe termen scurt şi imediat de fluctuaţii exagerate ale preţului emisiunilor de obligaţiuni ale României. Am văzut recent că Ministerul Finanţelor şi-a permis luxul să refuze să facă o emisiune de obligaţiuni pe piaţa SUA pentru că nu a dorit să plătească un preţ considerat excesiv.

În sfârşit, România are un acord de tip "precautionary" cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană, care, într-un caz extrem, îi permite să utilizeze sume de bani din aceste acorduri pentru finanţarea şi a deficitului balanţei de plăţi şi a deficitului bugetar.

Toate aceste elemente de siguranţă costă, aşa cum, de exemplu, pentru o bancă este costisitor să menţină un capital excedentar, dar avantajele lor pe timp de criză depăşesc cu mult costurile. Ca să continui paralela între stat şi bănci, şi "Bancpost", în toată această perioadă de criză, a avut un nivel al adecvării capitalului peste media sectorului bancar, lucru valabil şi la 30 septembrie 2011. Cu toate acestea, suntem în curs să mai operăm o majorare de capital de circa 20 de milioane de euro, pentru că, deşi capitalul are un cost, vrem să rămânem foarte stabili şi solvabili.

Tot în această perioadă, am avut un raport între depozitele atrase de la clienţi şi creditele acordate clientelei bancare peste media sectorului bancar. Un astfel de raport avem şi în momentul de faţă şi ne propunem să îl menţinem şi în continuare, pentru că suntem o bancă locală şi nu vrem să depindem de sursele externe.

Întorcându-mă la situaţia României, nu numai că ţara noastră şi-a asigurat aceste elemente de siguranţă invidiate în prezent de multe ţări mai dezvoltate, dar a înregistrat şi o evoluţie incontestabil favorabilă a indicatorilor macroeconomici în ultima perioadă. În acest an, autorităţile preconizează să atingă un deficit bugetar de 4,4%, iar pentru anul viitor se discută de un deficit bugetar substanţial sub 3%. De asemenea, România a reuşit să aducă deficitul contului curent al balanţei de plăţi în jurul cifrei de 4%, iar inflaţia a ajuns în zona 3,5%. Aceste elemente sunt pozitive. Cu toate acestea, investiţiile străine în România au scăzut aproximativ cu 50% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Cu alte cuvinte, deficitul contului curent, aşa redus cum este el, este finanţat în proporţie de mai puţin de 50% din investiţii străine şi restul prin credit. Este clar că dacă Romania a făcut multe, în ochii investitorilor, îngrijoraţi de evoluţiile de pe alte pieţe, nu a făcut încă destul.

De exemplu, componenta calitativă a deficitului bugetar. În continuare, aceasta a rămas precară prin faptul că nu a finanţat măsuri de creştere pentru viitor, şi nici nu a generat în îmbunătăţiri majore ale situaţiei infrastructurii, ci deocamdată a asigurat numai tendinţa de echilibrare prin măsuri de austeritate.

La fel, creşterea economică a ţării, remarcabilă în trimestrul al treilea (4,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut), a fost de fapt, în mare măsură, un rezultat al efectului de bază. Doi dintre factorii care au susţinut această creştere - agricultura şi exporturile - este puţin probabil să mai joace un rol la fel de însemnat în viitor. De obicei, după un an foarte bun în agricultură, urmează foarte rar un an excepţional care să-ţi asigure o creştere şi pe mai departe. Iar atâta vreme cât ţările care constituie principalele pieţe de export pentru România - respectiv ţările din vestul Europei - anticipează fie intrarea în recesiune, fie cel puţin o creştere economică foarte scăzută, este puţin probabil ca exporturile să continue să crească într-un ritm accelerat.

Ca să concluzionez, aş spune că progresele pe linia asigurării macro-stabilităţii sunt reale, dar ele sunt încă fragile, iar economia românească încă nu a reuşit să imprime un ritm de creştere care să asigure pe toată lumea că perioada de recesiune este depăşită. Să nu uităm, investitorii compară România nu numai cu alte economii europene, ci şi cu economiile din Asia, de exemplu, sau din America de Sud, care sunt foarte dinamice.

Reporter: Ne influenţează cumva suspendarea preşedintelui?

Mihai Bogza: Percepţia investitorilor urmează o altă logică decât jocurile politice, chiar dacă acestea sunt până la urmă o manifestare a regulilor democraţiei. E posibil ca o parte dintre temerile investitorilor să fie legate de incapacitatea României de a menţine cursul reformelor, inclusiv datorită unor eventuale instabilităţi politice. Ne amintim cu toţii că şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a catalogat drept un pericol pentru ţara noastră "gălăgia politică", adică acele mesaje contradictorii pe care le dau politicienii şi care creează percepţia că oricând realizările macroeconomice reale ale României pot fi reversate foarte rapid.

Cred că, în momentul de faţă, România nu are nevoie de semnale negative.

Idei populiste precum creşterea imediată a salariilor, majorarea pensiilor, reducerea impozitării, fără să existe sursele care să permită aceste relaxări sunt, după părerea mea, doar parte a acelei "gălăgii politice", fără şanse de materializare în acest moment, dar care pot face mult rău la nivel de percepţie externă. Evident că toată lumea vrea să trăiască mai bine, dar nu te poti intinde mai mult decât iţi permite plapuma. Atâta vreme cât România are deficite, fie că e vorba de deficitul public sau de cel extern, acestea trebuie finanţate. Teoretic, o ţară poate intra în încetare de plăţi şi cu un deficit minim, de 0,1% din PIB, de exemplu, dacă nu găseşte surse de finanţare pentru el. Ca atare, România, în momentul acesta şi pe fondul nervozităţii excesive a pieţelor (uitaţi-vă ce se întâmplă cu emisiunile de obligaţiuni pentru Italia, Spania, ba chiar şi Germania), trebuie să-şi reducă deficitele până la o limită absolut rezonabilă.

Reporter: Care sunt măsurile care ar putea relansa creşterea economică?

Mihai Bogza: Nu există nicio reţetă minune. Există însă soluţia dialogului constructiv al autorităţilor cu actorii din piaţă, actori care, în forme mai mult sau mai putin organizate, încearcă să avanseze idei. De exemplu, Consiliul Investitorilor Străini, unde am onoarea de a fi membru al Consiliului de Administraţie, a dat publicităţii anul trecut un program de măsuri vizând accelerarea creşterii economice care cuprindea 80 de propuneri şi în legătură cu care s-au purtat numeroase discuţii utile cu autorităţile.

Reporter: S-a concretizat ceva din cele 80 de măsuri?

Mihai Bogza: Un număr de 11 au fost implementate integral, alte 16 parţial, deocamdată. Codul Muncii, ca să iau doar un exemplu, a fost modificat, însă nu atât de radical cum a cerut Consiliul Investitorilor Străini. S-au făcut nişte progrese, este mai bun decât era înainte, însă nu este perfect. Dar efectul pozitiv al noului Cod al Muncii este incontestabil, pentru că, potrivit statisticilor guvernamentale, numărul salariaţilor a crescut substanţial după implementarea acestuia.

Importanţa dialogului continuu al autorităţilor cu asociaţiile profesionale este evidentă. Consiliul Investitorilor Străini este probabil organizaţia care reuneşte cei mai importanţi investitori în România şi, în mod evident, autorităţile trebuie să se uite la semnalele pe care le dau aceştia. România are nevoie de investiţii, fie ele din surse autohtone sau străine, iar investitorii au nevoie de un cadru economic prietenos pentru a genera locuri de muncă şi bunăstare.

Reporter: Cum apreciaţi activitatea Bancpost în această perioadă?

Mihai Bogza: Noi am anunţat încă de la începutul crizei, fără să ştim cât va dura, că vom urmări cu prioritate asigurarea stabilităţii şi solidităţii băncii şi mai puţin a profitului. Şi am spus încă de atunci că, deşi e greu să faci o strategie, fie şi pe termen scurt pentru bancă într-o astfel de perioadă, vom avea câţiva piloni, care nu se vor modifica pe parcursul crizei.

În primul rând, ne-am hotărât să împărţim costurile crizei cu clienţii. În acest sens, am acordat facilităţi de restructurare clienţilor bine intentionaţi, dar care aveau dificultăţi temporare în a rambursa creditele. Totodată, am dat noi înşine exemplu de frugalitate reducând cheltuielile operaţionale ale băncii cu aproape 20% în primii ani de criza şi continuând să o facem şi în acest an. Efectuăm un management activ al portofoliului de credit, în aşa fel încât să diminuăm pe cât se poate impactul negativ al crizei asupra calităţii portofoliului. În sfârşit, dorim să ne menţinem şi solvabilitatea peste media sectorului bancar. Nu ne-am abătut de la aceste principii şi le vom menţine atâta timp cât va dura perioada de criză.

În tot acest timp, am încercat să rămânem o bancă activă pe partea de creditare, pe fondul unei cereri mult reduse, din păcate, pentru că atât clienţii, cât şi noi, am devenit mai prudenţi.

Reporter: Ce segment de creditare merge în acest moment?

Mihai Bogza: Creditele ipotecare, dar şi cele corporate, pentru companii din anumite nişe şi, într-o anumită măsură, există cerere şi pentru carduri de credit. Oamenii se feresc să consume foarte mult, într-o perioadă în care nu sunt siguri de păstrarea locurilor de muncă sau de nivelul veniturilor viitoare.

De asemenea, şi companiile manifestă prudenţă în a se împrumuta, pentru că viitorul cererii agregate rămâne incert.

Reporter: Ce părere aveţi despre crearea băncii-punte?

Mihai Bogza: După părerea mea, crearea acestei posibilităţi legale pentru ca Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGD) să preia o bancă aflată în dificultate este un element pozitiv. Pe vremuri, am fost preşedintele Consiliului de Administraţie al FGD. Ceea ce putea face Fondul în acele vremuri era să aştepte ca o bancă să fie pronunţată în faliment şi apoi să despăgubească toţi debitorii garantaţi. Ulterior, FGD încerca să recupereze banii din lichidarea băncii respective. Era un proces destul de costisitor, iar falimentele alimentau neîncrederea clienţilor în bănci, dar legislaţia de atunci nu permitea alte soluţii, şi probabil ar fi fost şi prematur pentru gradul de maturizare economică a României.

Prin crearea unei asemenea bănci, FGD, în loc să cheltuiască toţi banii pe rambursarea depozitelor deponenţilor, va ţine în viaţă banca respectivă, substituindu-se acţionarilor existenţi şi contribuind doar cu diferenţa de capital necesar băncii aflate în dificultate. În acest mod, suma netă pe care o cheltuieşte până la urmă Fondul este mult redusă, permiţând un efect de multiplicare pe linia utilizării resurselor. Avantajul acestei bănci-punte poate fi înţeles din exemplul băncii Northern Rock, care a fost naţionalizată în anul 2007 de autorităţile britanice. Acestea au injectat pentru evitarea falimentului echivalentul a 1,2 miliarde de lire sterline, iar acum au vândut-o unui investitor privat pentru circa 750 milioane de lire sterline. Pierderea netă a fost minimă, pentru că dacă s-ar fi rambursat toate depozitele s-ar fi cheltuit circa 20 de miliarde de lire sterline, ca să nu mai punem la socoteală efectul panicii pe care un faliment l-ar fi declanşat asupra întregului sistem bancar.

Reporter: Mai au românii încredere în bănci?

Mihai Bogza: Da. Răspund fără ezitare că da. Până în momentul de faţă, România nu s-a confruntat cu retrageri ale depozitelor, dimpotrivă, acestea au crescut. Pentru că a existat o încredere în băncile româneşti, în capacitatea Băncii Naţionale a României de a le supraveghea în mod corespunzător şi în faptul că, într-un caz extrem, FGD ar putea să ramburseze banii. Crearea bancii-punte e de natură să sporească această încredere.

Dar în condiţii de criză, aşa cum spuneam, e bine să ai cât mai multe centuri de siguranţă. În acest sens, am propus recent Ministerului Afacerilor Europene ca o parte din fondurile europene nerambursabile pe care România nu va reuşi să le cheltuiască să fie realocate pentru capitalizarea suplimentară a FGD. Sper ca această iniţiativă personală să fie sprijinită atât de comunitatea bancară, cât şi de BNR.

Reamintesc că FGD este un fond constituit în conformitate cu reglementările europene în materie, destinat să garanteze depozitele persoanelor fizice şi juridice (întreprinderi mici şi mijlocii) şi să efectueze plata acestora către deponenţi în cazul în care depozitele devin indisponibile, în limita a 100.000 euro echivalent pe deponent. Fondul este constituit prin contribuţia instituţiilor de credit participante şi este administrat de un Consiliu de Administraţie format din reprezentanţi ai BNR, Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei, Asociaţiei Române a Băncilor.

Disponibilităţile FGDB se ridică în prezent la circa 500 milioane euro echivalent. Suma este apreciabilă, dar în condiţiile actuale e bine, aşa cum am spus, să existe cât mai multe centuri de siguranţă. Fondul este alimentat prin contribuţii anuale ale băncilor, în sumă de 0,3% din soldul depozitelor pe care le deţin. Aceste contribuţii reprezintă în valoare absolută puţin peste 100 milioane de euro anual, astfel încât sumele aflate la dispoziţia FGD nu pot înregistra pe termen scurt o creştere apreciabilă.

În prezent, şansele ca România să utilizeze integral până la data limită sumele nerambursabile alocate de UE sunt nule. Din acest motiv, ţara noastră ar trebui să identifice soluţii "out of the box" pentru accelerarea tragerilor, inclusiv prin solicitarea de realocare a unor sume pentru zone care nu au fost avute în vedere la momentul alocării iniţiale, dar care au devenit importante în contextul crizei actuale. Majorarea disponibilităţilor FGD cu bani europeni cu 500 milioane - 1 miliard de euro ar constitui un sprijin important acordat României pentru a evita efectele crizei. Absenţa unui precedent în acest sens nu ar trebui să constituie un obstacol de netrecut: pe parcursul crizei, autorităţile europene au adoptat în domeniul financiar o serie de măsuri neortodoxe, de neconceput până în urmă cu câţiva ani.

Această iniţiativă ar reduce, în primul rând, riscul de panică în sistemul bancar, prin creşterea capacităţii de intervenţie în cazul unui eveniment negativ şi ar îmbunătăţi stabilitatea financiară a ţării. De asemenea, ar permite utilizarea mai rapidă a fondurilor europene şi ar facilita finanţarea bugetului de stat la costuri reduse, ţinând seama că cea mai mare parte a disponibilităţilor FGD sunt investite în titluri de stat până la momentul utilizării efective.

Reporter: Mai e sigur să-şi ţină românii banii în bancă?

Mihai Bogza: Din punctul meu de vedere, sistemul bancar este unul foarte solid. Personal, îmi ţin economiile în depozite bancare, în lei sau în valută.

În plus şi remunerarea este corespunzătoare, pentru că ratele dobânzilor la depozite depăşesc nivelul inflaţiei. Evident că românii nu se vor putea îmbogăţi niciodată doar din dobânzi, dar îşi vor putea proteja, în termeni reali, nivelul depunerilor şi vor putea să realizeze şi un mic profit; 1%- 2% câştig este ceea ce poţi să aştepţi de la sistemul bancar.

Dacă cineva doreşte să facă mai mult profit, trebuie să-şi asume riscul să facă investiţii, pe bursă sau investiţii în afaceri personale. Pentru cei care doresc doar să-şi protejeze economiile, atunci depozitul bancar este, repet, cea mai bună soluţie.

Reporter: Vă mulţumesc!