MIHAI BOGZA: "Consiliul Economic şi Social nu funcţionează"

A.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 iunie 2016

Consiliul Economic şi Social este absent din viaţa economică, deşi este organismul care are dreptul să îşi spună părerea despre orice iniţiativă legislativă, a declarat Mihai Bogza, membru în boardul Consiliului Investitorilor Străini (FIC) şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Bancpost.

Domnia sa a subliniat, citat de Agerpres: "Nu foarte multă lume ştie despre Consiliul Economic şi Social. De ce? Pentru că este absent din viaţa economică, deşi este organismul care, mai mult decât FIC sau Coaliţia pentru Dezvoltarea României, are dreptul, prin lege, să îşi spună părerea despre orice înseamnă iniţiativă legislativă. Din păcate, Consiliul Economic şi Social nu funcţionează. Din 2011, de când s-a schimbat structura lui pe hârtie, el a continuat să funcţioneze pe sistemul vechi, cu organizaţii patronale care nu sunt reprezentative, fără introducerea ONG-urilor şi cu Guvernul care, de drept, nu ar fi trebuit să fie acolo. Abia de curând, cu Guvernul acesta de tehnocraţi, reprezentanţii Executivului s-au retras, dar CES tot nu s-a modificat. Există nişte legi care pur şi simplu nu se aplică pentru că nu există sancţiuni pentru nerespectarea lor".

Mihai Bogza este de părere că parlamentarii ar trebui să facă studiu de impact atunci când elaborează o iniţiativă legislativă: "O problemă care ne-a preocupat pe noi, comunitatea bancară, au fost legile fără studiu de impact. Aparent, este o portiţă într-o lege ce permite tocmai parlamentarilor să nu facă studii de impact, deşi ei sunt principalii iniţiatori ai legilor. E ca şi cum ai spune că toţi militarii poartă uniformă cu excepţia soldaţilor şi ofiţerilor".

Nu este prima dată când domnul Bogza susţine că iniţiatorii legilor ar trebui să întocmească studii de impact. Domnia sa ne-a spus, recent, în cadrul unui interviu: "În această perioadă electorală aş spune că s-a evidenţiat în mod special ca o arie de îngrijorare aducerea în discuţie şi chiar adoptarea de legi foarte importante fără existenţa unui studiu de impact. Exemplul mult-mediatizatei Legi a dării în plată este unul foarte grăitor în acest sens... Acest studiu este important, în primul rând, pentru că este explicit cerut de lege (Legea nr. 52/2013 cu modificările ulterioare), şi aşa cum am mai spus-o de nenumărate ori, cei care fac legile, adică parlamentarii, sunt şi primii care ar trebui să dea exemplu în respectarea lor. După ştiinţa mea, legile din România nu sunt facultative în aplicare, ci obligatorii şi, ca atare, nu înţeleg cum poate fi acceptat în dezbatere în comisiile Parlamentului un proiect de lege care nu îndeplineşte condiţiile legale, printre care, repet, aceea de a fi însoţit de un studiu de impact. Românii spun că unde-i lege nu-i tocmeală... De ce ar fi altfel tocmai în Parlamentul României?"

În replică, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, care a promovat Legea dării în plată, a precizat că parlamentarii nu sunt obligaţi să realizeze studii de impact când întocmesc proiecte de lege, menţionând că Legea 24/2000, la art. 7 alin. 6, stabileşte că nu este obligatoriu studiul de impact în cazul iniţiativelor venite din partea parlamentarilor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ba da Zamfire esti obligat! Esti obligat sa analizezi impactul asupra tuturor cetatenilor nu numai a alora cu interese. Tie nu ti-a pasat de ce efecte produce legea ta in societate, ai ascultat doar osanalele lui Kim Cioc Un din Cisnadie manat si el de la spate de diversi speculanti imobiliari.

    1. Ce efecte a produs?

      Doar multa vorbarie. 

      Nici o banca nu s-a inchis dupa cum am fost amenintati, avertizati de bancheri.

      Arb nu mai iese la declaratii ca e in Procese cu clienti ? 

    In 26 de ani nu au fost deranjati de legile fara studiu de impact la o singura lege care e corecta client-banca trebuie studiu, in varianta bancilor, nu Fic.

    Studiul de impact la Bail in unde este ?

    Deci lumea nu stie mare lucru despre CES. Atunci pe cine reprezinta? Pe cei care stiu, nu? Or reprezenta oare interesele a 1% din populatie? Partea aceea care controleaza majoritatea resurselor? Sa murim de grija lor ca altfel nu mai e de trait.

    1. O intrebare... Daca nu a auzit nimeni de astia cum au ajuns ei sa fie cuiul lui Pepelea in legislatia romaneasca? Oare e normal? Sau nu e treaba romanilor sa se intrebe cine e grupul acela de necunoscuti care face ce vrea cu parllamentul lor?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb