MIHAI DRAGOŞ, CTR: "Plafonul poate fi considerat discriminatoriu"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 martie 2016

"Plafonul poate fi considerat discriminatoriu"

Plafonul referitor la valoarea creditelor contractate, introdus în Senat în textul Legii dării în plată poate fi considerat discriminatoriu şi poate amână legea, dacă băncile vor ridica în instanţă excepţia de neconstituţionalitate pe această prevedere, este de părere Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România (CTR).

Domnia sa spune că trebuie să evităm ca procesele din instanţă "să se mute" de pe fond pe formă.

În aceste condiţii, Mihai Dragoş consideră că iniţiativa legislativă trebuie să fie fără echivoc, altfel ar putea crea probleme pentru tineri, care fac eforturi ca să-şi poată cumpăra o locuinţă.

Domnia sa solicită ca textul legislativ să exprime clar că nu va afecta garanţia statului din Programul Prima Casă şi ca plafonul introdus în Senat să fie eliminat.

În replică, iniţiatorul acestei legi, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, a precizat că intenţionează să introducă un amendament prin care să specifice că legea nu va avea atingere asupra garanţiilor de stat din cadrul Programului Prima Casă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb