Mii de germani au plecat în Mallorca în acest weekend

A.P.
Internaţional / 28 martie 2021

Mii de germani au plecat în Mallorca în acest weekend

Mii de germani au plecat în vacanţă în Mallorca în acest weekend, hotărâţi să se bucure de plajă în vacanţa prilejuită de Paştele catolic, în pofida creşterii numărului de contaminări cu noul coronavirus în Germania şi a apelurilor guvernamentale de a se abţine de la călătorii, relatează duminică dpa, citat de Agerpres.

Doar sâmbătă 60 de avioane din Germania au aterizat la Palma, capitala insulei spaniole, alte 70 de avioane fiind aşteptate duminică, a anunţat aeroportul.

Numai compania Eurowings a întreprins spre Mallorca 44 de curse, sâmbătă şi duminică, cu decolări de pe nouă aeroporturi germane, adică de aproape patru ori mai mult decât în weekendul precedent.

Compania nu a dat cifre exacte privind pasagerii, dar toate zborurile au fost "destul de bine rezervate", a indicat un purtător de cuvânt. Totuşi, numărul curselor rămâne cu 40% mai mic faţă de perioada dinaintea pandemiei.

În ce o priveşte, Tui a afirmat că a adus pe insulă aproape 2000 de turişti, în 15 avioane cu decolare de pe cinci aeroporturi germane. Zborurile nu au fost rezervate în întregime, gradul de ocupare fiind "la acelaşi nivel ca în weekendul trecut", a spus un purtător de cuvânt.

Mallorca şi alte insule din arhipelagul Baleare au fost scoase de guvernul german de pe lista zonelor cu risc de coronavirus, la 14 martie, după ce numărul de infectări noi raportate la 100.000 de locuitori a rămas sub 50 timp de şapte zile. În prezent incidenţa la şapte zile este de 28,71, conform Ministerului spaniol al sănătăţii.

În aceste condiţii, germanii care merg în vacanţă pe insulă nu mai trebuie să se carantineze şi să se testeze la întoarcere, ceea ce a determinat un boom de rezervări de Paşte. Totuşi, de marţi toţi pasagerii care vin din străinătate trebuie să prezinte un test de coronavirus negativ, iar guvernul german i-a sfătuit în general pe cetăţeni să nu călătorească, în ţară sau în străinătate, mobilitatea fiind considerată un vector important al pandemiei.

În ansamblu, numărul de zboruri înregistrate în Germania în această perioadă rămâne cu 51% mai mic faţă de cel din ultima vacanţă de Paşti de dinainte de pandemie, în 2019. Vacanţa de Paşti a început în acest weekend în majoritatea landurilor.

Potrivit cotidianului local în limba germană Mallorca Zeitung, turiştii germani care au un rezultat pozitiv la un test de coronavirus făcut în timp ce se află pe insulă pot petrece perioada obligatorie de carantină pe gratis la unul din hotelurile special amenajate, nefiind nevoie decât de cardul european de asigurare EHIC (European Health Insurance Card).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb