Millennium Bank oferă un credit ipotecar cu beneficii comparabile cu cele ale creditului "Prima Casă". Avansul minim este de numai 10%, iar marja aplicată peste Euribor/Robor la trei luni începe de la 5%, în funcţie de valoarea finanţată şi de opţiunea clientului de a-şi transfera venitul la bancă. În plus, pentru Creditul Ipotecar standard, clientul nu trebuie să constituie un depozit colateral şi nu plăteşte un comision anual, cum este cel datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Creditul Ipotecar oferit de Millennium Bank este o bună alternativă pentru clienţii care doresc să cumpere o locuinţă şi nu mai pot accesa credite Prima Casă. Am redus avansul minim la 10%, iar dobânda este de asemenea comparabilă cu Prima Casă. Obiectivul Millennium Bank este să fie printre primele opţiuni ale clienţilor când aceştia decid să contracteze un credit ipotecar, indiferent dacă acesta este pentru achiziţia unei locuinţe sau pentru refinanţarea altor datorii", a declarat Eliza Erhan, Director Dezvoltare Produse Retail la Millennium Bank.