MILOS ZEMAN, PREŞEDINTELE CEHIEI: "NATO a eşuat în Afganistan iar legitimitatea sa este sub semnul întrebării"

S.B.
Internaţional / 18 august 2021

"NATO a eşuat în Afganistan iar legitimitatea sa este sub semnul întrebării"

Preşedintele ceh Milos Zeman a declarat marţi că NATO a eşuat în Afganistan şi că legitimitatea organizaţiei este sub semnul întrebării, el cerând ca ţara sa să se concentreze pe apărarea naţională, în loc să "risipească bani" pe alianţă, informează news.ro.

Republica Cehă s-a angajat să-şi ridice cheltuielile de apărare la 2% din produsul intern brut, nivelul ţintei NATO, până în 2024, dar guvernul a anunţat în iunie că acest termen nu va fi respectat din cauza crizei economice declanşate după pandemia de coronavirus.

Zeman, cunoscut pentru poziţia sa pro-rusă şi pro-Chineză, a declarat că rolul principal al NATO era de a lupta împotriva terorismului global, dar alianţa a eşuat acum în această sarcină.

"Neîncrederea faţă de NATO a unei serii de ţări membre va creşte după această experienţă, deoarece vor spune - dacă aţi eşuat în Afganistan, unde este garanţia că nu veţi eşua în oricare altă situaţie critică?"

Zeman a făcut declaraţia într-un interviu publicat marţi de www.parlamentnilisty.cz, un site web preferat de preşedinte pentru difuzarea opiniilor sale.

"Acum, că investiţiile în NATO sunt un fel de risipire a banilor, cheltuielile noastre în domeniul apărării ar trebui să se concentreze pe apărarea naţională, pe achiziţiile naţionale (militare)", a spus Zeman.

NATO a declarat marţi că talibanii nu trebuie să permită ca Afganistanul să devină din nou un teren de dezvoltare a terorismului, avertizând că alianţa are puterea militară pentru a lovi de la distanţă orice grup terorist.

Conform constituţiei cehe, preşedintele este comandantul-şef al forţelor armate cehe, dar guvernul este cel care stabileşte politica de apărare.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. ce-mi plac astia cu boase.....

    1. Daaa, mai ales cei carora le si place sa pupe boase rusesti

      cretinii sunt rugati sa se abtina.....

    cam asta-i adevarul , nu succesuri cum vede fota nebunul ! pentru prostia spusa a fost si invitat la postul national . prostia conduce Romania !

    Ne-am bagat si noi ca aliati fara sa analizam costurile, consecintele abia urmeaza.

    Cacateva vagoane de opiu in plus pt Europa si SUA. 

    După eliberaeea Afganistanului de sub imperialiști, oamenii liberi de pe planetă au prins curaj că se poate rezista neofascismului FIAREI mondiale. Cam asta ar fi ideea.

    1. Du-te si te plimba,Cristiane!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb